Ziua Sfinxului de pe Platoul Bucegi a atras mii de vizitatori. Nu au lipsit nici incidentele care au necesitat ajutorul salvamontiștilor
Minivacanța de 1 Decembrie i-a dus pe români la munte. Mii de oameni au urcat pe Platoul Bucegilor de Ziua Sfinxului, anunţă Salvamont Dâmboviţa precizând că, deşi salvamontiştii au fost prezenţi în zonă pe tot parcursul zilei pentru a preveni eventualele accidente, au fost totuşi necesare cinci intervenţii.
„De ziua Sfinxului din Bucegi, au urcat pe Platoul Bucegilor mii de oameni din toate colţurile tarii, dar şi din străinătate. Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa a fost prezent la acest eveniment încă de la începutul zilei, cu scopul de a informa şi a oferi sfaturi turiştilor pentru a preveni eventuale accidente montane”, transmit salvamontiştii.
Odată cu închiderea instalaţiilor de transport pe cablu şi lăsarea întunericului salvatorii montani au patrulat pe traseul Babele – Peştera astfel încât s-a circulat foarte bine şi în condiţii de siguranţă.
„Toate măsurile prezentate mai sus au fost foarte eficiente, dar cu toate acestea au avut loc cinci intervenţii de salvare, cu un număr de şase persoane implicate. Echipa de intervenţie a răspuns prompt la toate solicitările, transportând victimele la baza muntelui, în mare parte mecanizată”, precizează reprezentanţii Salvamont Dâmboviţa.