USV: „Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT” – CENTRIC
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava implementează proiectul „Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT” – CENTRIC, în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, contract semnat cu Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Proiectul se derulează pe o perioadă de 5 ani, între 2018 și 2023, iar valoarea totală a contractului este de 15.403.125,00 lei, din care 13.498.125,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unui centru de transfer de cunoștințe între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și companii activând în domeniul tehnologiilor informaționale și de comunicații (TIC) în Regiunea Nord – Est a României, cu prioritate acordată companiilor din județele Suceava, Botoșani și Neamț.
Implementarea activităților de cercetare industrială în cadrul celor șapte contracte subsidiare de tip D încheiate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a intrat în cel de-al doilea an de activitate, rezultatele aferente primului an de implementare fiind realizate cu succes de către cele șase firme care desfășoară activități specifice domeniului ICT în Regiunea de Nord-Est.
O altă activitate importantă în cadrul proiectului CENTRIC este cea în care USV oferă firmelor acces la infrastructura /laboratoarele și echipamentele de cercetare-dezvoltare. Astfel, firmele pot utiliza infrastructura USV în scopul realizării unor analize, testări, experimente etc. necesare pentru dezvoltarea unor produse/tehnologii/metode noi sau îmbunătățite. Accesul este acordat prin intermediul contractelor subsidiare pentru activități de tip B. În vederea demarării acestei activități este necesară crearea cadrului legislativ propice aferent schemei de minimis. Un pas important în acest sens a fost realizat prin publicarea avizului Consiliului Concurenței referitor la proiectul de ordin al Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru aprobarea schemei de minimis denumită „Ajutor de minimis pentru sprijinirea parteneriatelor pentru transfer de cunoștințe”, din cadrul acțiunii 1.2.3 „Parteneriate pentru transfer de cunoștințe”.
Proiectul CENTRIC este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin „Program Operațional Competitivitate 2014-2020”