Conform unui studiu, românii sunt pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește atenția pe care le-o oferă celor din jur
Conform unui studiu realizat de Rethink România, 47% dintre români cred că vor avea o îmbunătăţire a calităţii vieţii în anul 2026.
Studiul lansat joi urmărește mentalitatea românilor și se bazează pe o analiză sociologică la care au participat 2.400 de persoane aparţinând segmentului de români activi, 18-65 ani, plus populaţia Pareto, ceea ce înseamnă topul populației în funcție de venituri.
Analiza pleacă de la două realități care reies dintr-un studiu european care arată că românii ocupă ultimul loc în Europa în privința atenției față de cei din jur și pe primul loc între statele UE în ceea ce privește dorința de a face achiziții scumpe cu intenția de a etala bunăstarea personală.
„Unul dintre obiectivele asumate de Rethink România este să demareze studii care să arate zonele în care pot fi create şi implementate programe pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în România. Ştim că astăzi, de exemplu, percepţia românilor despre viaţa în România este mai puţin bună decât realitatea, dar acest lucru nu se poate schimba decât prin acţiuni asumate şi consecvente, pentru că nu avem voie să obosim şi să ne pierdem încrederea”, a declarat Dragoş Anastasiu, preşedinte Rethink România, la lansarea studiului.
Principalele concluzii ale studiului:
- „Doar o treime din respondenți își asumă responsabilitatea personală atât pentru problemele, cât și pentru reușitele din viața lor.”
- „Gradul de asumare a întrajutorării ca valoare în viață este în relație directă cu calitatea vieții în general.”
- „Claritatea obiectivelor de țară ale României este una din problemele serioase ale majorității (dar și printre cele relativ mai ușor de rezolvat de către elită).”
- „Tinerii arată un grad semnificativ mai mare de asumare și inițiativă, dar în același timp suferă de lipsa de încredere.”
Rezultatele acestui demers au confirmat nevoia integrării unui index de mentalitate, pe care Rethink România îl va măsura anual, începând cu anul 2022, și care va fi instrumentul ce va urmări modul în care românii se raportează în timp la comunitate, la calitatea vieții și dorința de a promova România.