Organizația Mondială a Sănătății îi îndemnă pe oamenii să-și anuleze unele de vacanța din cauza variantei Omicron
„Mai bine un eveniment anulat decât o viață anulată”, a spus șeful OMS, doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a adăugat că trebuie luate „decizii dificile”. „În unele cazuri, asta va însemna anularea sau amânarea evenimentelor”, a spus el.
La o conferinţă cu reprezentanţii presei internaţionale de la Geneva, directorul general al OMS a declarat că informaţia care se analizează în ce priveşte Omicron arată că această variantă circulă mai rapid decât celelalte şi că „este probabil ca aceia vaccinaţi şi cei care s-au vindecat de COVID-19 să se infecteze sau să se reinfecteze.
Şeful OMS a îndemnat la o conştientizare a acestei situaţii, când mai rămân câteva zile până la sărbătorile de sfârşit de an, subliniind că este mai bine să renunţăm azi la festivităţi, pentru ca „mâine să putem „celebra viaţa”.
„Ne-am săturat de această pandemie. Vrem să petrecem mai mult timp alături de familia noastră”, însă pentru a-i proteja pe ei, trebuie să ne protejăm înainte pe noi, acest lucru înseamnă în unele cazuri să renunţăm la evenimente. Este mai bine să anulezi acum și să sărbătorești mai târziu decât să sărbătorești acum și să te întristezi mai târziu”, a spus directorul OMS.
Mai multe țări, inclusiv Franța și Germania, au înăsprit regulile anti-Covid și au impus restricții de călătorie pentru a încerca să oprească răspândirea noii variante. Țările de Jos au introdus un blocaj strict în perioada Crăciunului.
Doctorul Anthony Fauci, a avertizat anterior că vacanțele și călătoriile de Crăciun ar accelera răspândirea Omicron chiar și în rândul celor complet vaccinați. Centrul american pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) și Departamentul de Stat au sfătuit americanii să nu călătorească în opt locuri, inclusiv Spania, Finlanda, Ciad și Liban. Monaco, San Marino și Gibraltar au fost, de asemenea, adăugate în categoria zonelor cu risc foarte înalt.