Peste 167.000 de persoane au generat până astăzi formulare PLF
Tot mai mulți români se întorc acasă de sărbători și la fel de mulți s-au supus regulilor, completând formularul de localizare al pasagerilor. Peste 167.000 de persoane au generat până miercuri la ora 10.00 formulare PLF pentru intrarea în România, potrivit datelor furnizate de STS, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, de la lansarea aplicației https://plf.gov.ro și până în această dimineață la ora 10:00, 167.476 persoane au generat formulare digitale de intrare în România (PLF).
Cele mai multe persoane au completat formulare pentru următoarele puncte de trecere a frontierei:
1. Aeroportul International „Henri Coandă” – 43.776
2. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – 14.659
3. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – 13.256
4. Punctul de Trecere a Frontierei Borș – 11.622
5. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj – 9.981
Începând cu 20 decembrie 2021, toate persoanele care sosesc în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat de Guvernul României.
Toate persoanele care intră în ţară începând de luni au obligaţia de a completa electronic, în termen de 24 de ore, formularul digital de intrare în ţară, prin aplicaţia plf.gov.ro, nerespectarea acestei obligaţii fiind sancţionată cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei.