În vestul țării, trenurile circulă în condiții de iarnă. Întârzierile sunt inevitabile
Iarna și-a pus amprenta pe circulația trenurilor din vestul țării. Mai multe garnituri înregistrează întârzieri, transmite CFR Călători. Pe lângă întârzieri, pe segmentul feroviar Ghioroc-Glogovăț circulația trenurilor se realizează cu tracțiune dublă – locomotive electrice și locomotive diesel.
Pasagerii care au bilete și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), potrivit Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521.