Duminică, 20 aprilie 2025, în ziua praznicului Învierii Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat, la Catedrala Episcopală din Huşi, Vecernia de Paști, numită și „A doua Înviere”.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții consilieri de la Centrul Eparhial, alături de soborul slujitorilor Catedralei.
În cadrul acestei slujbe, potrivit tradiţiei, pericopa evanghelică rânduită a fost citită în 13 limbi (română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, engleză, bulgară, franceză, germană, italiană, olandeză și spaniolă).
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a răspuns întrebării „Cine L-a văzut pe Hristos înviind?”:
«Și intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus» (Marcu 16, 5-6).
Ne aflăm în ziua de lumină și de bucurie pentru întreaga umanitate, în ziua în care Hristos ne-a făcut părtași triumfului asupra morții și păcatului prin slava Învierii Sale. Una dintre întrebările fundamentale legate de acest eveniment esențial, care a restructurat din punct de vedere ontologic întreaga umanitate, este: „Cine L-a văzut pe Iisus înviind?”
Conform relatărilor din Sfintele Evanghelii, nu avem niciun indiciu legat de momentul precis în care Iisus a înviat. Sunt mai multe relatări legate de constatarea Învierii lui Iisus. Femeile Mironosițe îngândurate, triste – era încă prezentă drama Vinerii Mari – se întrebau între ele: „Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului?” Spre marea lor uimire, frică, stupefacție și bucurie în același timp, s-au trezit în fața unui mormânt plin de lumină, în interiorul căruia era un înger îmbrăcat în lumină, care le-a vestit că Hristos Cel răstignit nu se mai afla acolo și că El a înviat. Să meargă și să vestească ucenicilor că ei Îl vor vedea pe Hristos așa cum El le făgăduise: că va învia a treia zi.
Ce extragem din taina aceasta, din misterul faptului că nimeni nu L-a văzut pe Hristos exact în momentul în care El a înviat? L-au văzut după aceea, s-au întâlnit cu El, s-au bucurat, s-au împărtășit de prezența Sa dumnezeiască.
În Ortodoxie nu putem vorbi niciodată despre o prevalență a evenimentului față de persoană. Persoana cu care noi ne întâlnim este esențială, fundamentală, și ea este cea care generează evenimentele. Prin urmare, faptul că atât pentru femeile mironosițe, cât și pentru apostoli, și pentru toți cei care au fost martorii vederii lui Hristos în persoană, înviat, întâlnirea aceasta a fost fundamentală.
Nu era atât de important cum a avut loc Învierea, în sine. Dovadă că – cel puțin, așa cum reiese din Sfintele Evanghelii – , niciunul dintre apostoli nu l-a luat la întrebări pe Hristos despre cum a avut loc Învierea, taina aceasta, sau în ce fel.
Nu găsim niciun fel de descriere despre cum Hristos a biruit moartea. Nici nu este nevoie de așa ceva, fiindcă altfel s-ar fi pierdut taina acestui eveniment minunat. Esențialul pentru noi, ca și pentru apostoli și pentru femeile mironosițe, era întâlnirea cu persoana lui Hristos Cel înviat – de care toți s-au tulburat și minunat, chiar dacă au mai avut ezitări, așa cum s-a întâmplat cu Apostolul Toma. Însă și atitudinea lui se înscrie în logica aceasta a unei sincerități în fața evenimentului atât de nou, absolut, al Învierii lui Hristos.
Este un paradox că Săptămâna Luminată stă sub această umbrelă a cuvântului din Evanghelia pe care noi am citit-o astăzi: „Nu voi crede până nu Îl voi vedea în persoană, în carne și oase, până nu voi pipăi semnul cuielor din palmele lui și din coasta lui”. Inclusiv pe Toma ezitantul și nelămuritul, nu-l interesa atât de mult cum a avut loc Învierea și cum a înviat Iisus, ci mai ales întâlnirea personală, directă, imediată, fără vreo interpunere, cu Hristos Cel înviat.
De aceea, în Ortodoxie și în viața noastră putem constata acest lucru: nu este suficient ca cineva să relateze ce face o anumită persoană, oricât de grozavă, de minunată și extraordinară ar fi. Noi vom căuta să ne întâlnim cu acea persoană. Dimpotrivă, cu cât mi se relatează că un om e deosebit și faptele lui sunt minunate, se trezește în noi dorința aceasta de a întâlni omul în sine, fără a-l lua la întrebări: de ce face într-un anume fel, cum gândește el încât e așa de profund. Vrem să ne bucurăm de prezența acelei persoane așa cum ucenicii, femeile mironosițe, Luca și Cleopa s-au bucurat foarte mult de Domnul.
Să căutăm și noi să ne bucurăm de Domnul Cel înviat, Cel care este bucuria, lumina, pacea și liniștea noastră.
Societatea în care trăim ignoră de multe ori atât faptele cât și persoana care le generează. Se axează foarte mult pe interpretarea acestor fapte legate de persoană. De aceea, societatea secolului XXI este numită societatea post-adevăr – adică dincolo de adevăr. Nu mai contează fapta în sine, în crudul realității, așa cum aceasta s-a consumat, ci interpretările, opiniile, cum percepe fiecare o anumită situație, o anumită conjunctură, evitând și renunțând la fapte, la evenimente și în ultimă instanță la persoană; adică ignoră atât faptele cât și persoana.
Învierea Domnului Hristos este cea care ne învață că persoana este esențială, din care izvorăște evenimentul, sau faptele sau evenimentele așa cum Hristos, Persoana Logosului întrupat, Cel care a unit fără amestecare și fără contopire firea omenească și cea dumnezeiască, este Cel care ne-a făcut acest dar al bucuriei Învierii și biruința asupra morții, asupra păcatului.
