National

Nu există nor toxic deasupra României!

Cetățenii nu au motive să fie îngrijorați, analizele specialiștilor indică valori normale ale concentrațiilor de monoxid de carbon deasupra României.
Vântul puternic din ultimele ore nu are nicio legătură cu poluarea produsă în zona de conflict militar din Ucraina, iar analizele realizate de ANM arată foarte clar că, în perioada următoare, nu se preconizează o deplasare a norului poluant dinspre Ucraina spre teritoriul țării noastre.
În cursul zilei de ieri (22 martie) și astăzi(23 martie) în estul și în sud-estul României, circulația aerului se va face din sector predominant nordic și nord-estic. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima zi a intervalului în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sud-vestul Moldovei, unde vor fi rafale în general de 55…65 km/h, iar în zona montană aferentă temporar vitezele vor fi de peste 70…80 km/h.
În restul teritoriului, circulația aerului se va realiza predominant din sector nord-vestic și vestic, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate, cu precădere în regiunile centrale.
Datele furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus) arată că pe parcursul zilei de astăzi și mâine, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate.

Rapoartele specialiștilor arată că niciun indicator măsurat (monoxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot etc.) nu prezintă creșteri semnificative, niciunde pe teritoriul României.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button