Refugiații ucraineni trebuie să părăsească hotelurile din Bulgaria. Locurile sunt rezervate pentru turiști
Șederea refugiaților ucrainenei în hotelurile din Bulgaria a luat sfârșit. Punctul de frontieră de la Vama Veche este din ce în ce mai aglomerat. Mii de ucraineni se întorc din Bulgaria deoarece autoritățile de acolo au decis ca hotelurile să fie eliberate, deoarece începe sezonul estival, iar unitățile de cazare trebuie să își onoreze rezervările făcute de turiști.
După ce au stat câteva luni în hotelurile de pe litoralul bulgăresc, refugiații ucraineni și-au făcut bagajele, s-au urcat în autocare sau mașini personale și au plecat spre România.
De la începutul săptămânii până acum, în punctul de frontieră de la Vama Veche au sosit 130 de autocare din Bulgaria. Odată cu ele au ajuns şi 6000 de cetățeni ucraineni, cei mai mulţi dintre ei se întorc în ţara natală.
Refugiat ucrainean: „În Bulgaria am stat într-un hotel din Sunny Beach. Am stat pe malul mării fără nicio grijă. De pe 1 iunie, programul de ajutor s-a terminat. Guvernul a decis să elibereze hotelurile, ne-au zis că dacă vrem să mai stăm în unităţile de cazare trebuie să plătim şi nu am mai putut să stăm acolo. Nu stăm în România, o tranzităm spre Ucraina”.
Refugiată ucraineană: „Noi am trăit în Bulgaria, într-un hotel. Am făcut tot ce ne-a stat în puteri ca 50 de copii să poată trăi fără să mai audă sunetul bombelor deasupra capului”.
Refugiații care sunt cazați în hotelurile de pe litoralul românesc vor rămâne aici până la 1 iulie, apoi vor decide împreună cu autoritățile dacă vor fi relocați sau dacă se vor întoarce în Ucraina.
sursă: digi24.ro