National

88.400 de gospodării cu venituri mici vor avea posibilitatea de a se conecta la rețelele de apă și canalizare printr-un proiect al Guvernului României

Guvernul României prin Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor va demara un proiect național prin care se vor conecta aproximativ 88.400 de gospodării cu venituri mici la rețelele de apă și canalizare. Acesta se va derula prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Este un program important destinat persoanelor vulnerabile și prin care se va contribui la un management mai sustenabil al resurselor de apă. Investiția are o valoare totală de 168 milioane de euro.
Potrivit Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna: „Prima Conectare” este un sprijin pentru persoanele vulnerabile din punct de vedere financiar și social, dar este doar o parte din reforma care este în curs de implementare pe apă uzată. Prin Programul Prima Conectare, peste 88.400 de gospodării din România vor fi conectate la sistemele de apă uzată existente. ”Este un sprijin consistent pentru familiile și persoanele singure, cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie), pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare. Practic, toți cei care nu și-au permis din punct de vedere financiar să se conecteze la rețelele publice de alimentare cu apă și la sistemele publice de canalizare, o vor putea face acum, prin Prima Conectare”, a afirmat Tanczos Barna.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button