Ministerul Dezvoltării a aprobat 30 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de 404.686.156,04 lei, pentru construcția unor creșe moderne și prietenoase cu mediul. Printre noile locații în care se vor construi creșe noi se numără și orașele Negrești și Murgeni.
În 2021, Ministerul Dezvoltării a demarat un program ambițios de construire de creșe noi. Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanțează, în total, construcția a 124 de creșe, prin care se vor crea 7.450 de noi locuri pentru copii în creșele de stat.
Finanțarea construcției este acordată integral din fonduri europene și vizează inclusiv racordarea la utilități, autoritățile locale punând la dispoziție doar terenul.
Creșele vor fi construite conform unui proiect tip, elaborat de Ministerul Dezvoltării, care vine în ajutorul autorităților publice locale, și va diminua semnificativ timpul necesar construcției.
„Clădirile vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber. Creșele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic”, a precizat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.
Reamintim că la începutul acestei luni a fost aprobată construcția unui nou lot de creșe. Printre zecile de investiții de la nivel național se numără și proiectele de la Șuletea și Negrești. În cele două UAT-uri vor fi construite câte o creșă mică, valoarea lucrărilor este de 2 milioane de euro pentru fiecare proiect.
(Dănuț CIOBANU)