National

Noaptea cercetătorilor 2022: Inovație, trenduri și știință în folosul societăţii

În perioada  30 septembrie – 1 octombrie, cercetătorii din consorțiul ReCoNnect invită publicul larg să descopere lumea extraordinară a științei prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022. Anul acesta, evenimentul se desfășoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și prezintă activități dintre cele mai diverse în 19 de locații din țară, toate gravitând în jurul tematicii generale: „New science, trends and results”.

Evenimentul aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg, oferă zone pline de jocuri, concursuri cu premii, experimente sau expoziții pentru stimularea creativității, a gândirii critice și a curiozității. Intrarea este gratuită la toate activitățile propuse de partenerii din consorțiu. Institute de cercetare și de învățământ superior de prestigiu din România și-au unit eforturile pentru a oferi o experiență spectaculoasă publicului într-un mod interactiv, educativ și distractiv.

La Suceava, Noaptea Cercetătorilor va fi la a X-a ediție și se va desfășura vineri, 30 septembrie, între orele 16.00 – 22.00, pe platoul din fața Universității. Programul include: observații astronomice, ateliere interactive pentru copii, spectacole cu roboți, experimente de fizică, chimie și biologie, senzori, azot lichid și surse de energie verde, dar și alte fenomene spectaculoase, incursiuni interactive în meseria unui geolog, a unui astronaut, a unui biolog sau chiar a unui IT-st. Vor fi prezente echipe de cercetare din toate cele 11 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, alături de profesori și elevi pasionați de știință și tehnologie de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, Centrul Județean de Excelență, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul Tehnic  de Industrie Alimentară Suceava, Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Liceu Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei.

La Fălticeni și Târgu Neamț, evenimentul se desfășoară a doua zi, sâmbătă, 1 octombrie, între orele 9.00 – 12.00, în Piața Centrală a celor două orașe.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfășoară anual în peste 300 de orașe europene, iar în România, anul acesta, are loc în orașe precum București, Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Galați și multe altele. Cu ocazia evenimentului, publicul larg va putea intra în dialog cu cercetători și va putea urmări experimente spectaculoase, demonstrații live și conferințe fascinante despre știință.

Activitățile consorțiului ReCoNnect se vor desfășura în București și în alte 18 locații din mediul urban mare și mediu (Baia Mare, Bistrița, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Fălticeni, Focșani, Galați, Măgurele, Pitești, Satu Mare, Suceava, Târgu Neamț, Timișoara) și din mediul rural, în zonele Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului, Geoparcului UNESCO Țara Hațegului, Geoparcului Carpaterra și Geoparcului Oltenia de sub Munte.

Evenimentul de anul acesta este organizat de un consorțiu național din care fac parte Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, Universitatea din București, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Europeană a Cercetătorilor se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie din proiectul cadru Horizon Europe Framework Programme, GA 101061680. Evenimentele sunt finanțate prin HORIZON-MSCA-2022-CITIZENS-01, G.A. nr. 101061680.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button