AdministratieLocal

Județul Vaslui are în pregătire al doilea drum strategic! Investiția se ridică la peste 350 de milioane de lei

de Dănuț CIOBANU 

Al doilea drum strategic al județului Vaslui va beneficia de o finanțare europeană nerambrusabilă de peste 350 de milioane de lei. Investiția vizează modernizarea unor drumuri județene: (DJ 243A) și (DJ 243). În prezent, drumurile au numeroase gropi, șanțurile sunt colmatate, asfaltul este plombat, plin de denivelări și rupturi de margine. 

Consiliul Județean (CJ) Vaslui are în pregătire proiectul „Axa rutieră strategică Sud – Vest a județului Vaslui”. În acest sens, consilierii județeni vor aproba indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul de investiții.

Finanțarea investiției se va face din bugetul local al județului Vaslui și prin Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027. Investiția are o valoare totală de 350.806.893,23 lei, inclusiv TVA.

„Implementarea acestui proiect va duce la creșterea traficul rutier pe traseul modernizat, datorită îmbunătățirii parametrilor tehnici ai sistemului rutier; va asigura reducerea timpului și a costurilor de transport al mărfurilor și călătorilor, oferind un acces facil al populației la servicii publice de calitate, asigurate de municipiile Vaslui, Bârlad, Galați și Bacău”, se arată în referatul la proiectul de hotărâre.

Reamintim că județului Vaslui i s-a alocat pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice la investiția „Axa rutieră strategică Sud-Vest a județului Vaslui” suma de 4.864.818,33 lei, din care cheltuială eligibilă nerambursabilă 4.767.521,96 lei.

În urma finalizării licitațiilor publice, au fost semnate contractele de servicii de proiectare pentru Lotul 1 (DJ 243A) și pentru Lotul 2 (DJ 243). De asemenea, au fost încheiate și contractele pentru serviciile de verificare tehnică a documentaților tehnico-economice elaborate pentru realizarea auditului de siguranță rutieră.

Documentația tehnico-economică pentru cele două loturi (DJ 243A și DJ 243) a fost finalizată, verificată prin verificatori de proiecte atestați și a primit avizul Consiliului Tehnico – Economic din cadrul CJ Vaslui cum ar fi:

„Degradări din cauza oboselii cu nivel mediu și ridicat de severitate, faianțări, fisuri și crăpături longitudinale și transversale, plombări, făgașe, denivelări și rupturi de margine, gropi care afectează stratul de suprafață, cât și cedări de acostamente. Deasemenea, s-a constatat că sistemele de scurgere a apelor din zona drumului sunt deteriorate, subdimensionate, colmatate, lipsesc timpanele și parapeții pentru siguranța”, se mai arată în referatul la proiect.

Toate defectele semnalate mențin cele două drumuri județene la un nivel de viabilitate redus, cu consecințe asupra siguranței rutiere și a confortului călătoriei.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button