National

Opt români din zece vânează reducerile de Black Friday

Opt români din zece au intenția de a face cumpărături de Black Friday și tot atâția consumatori din țara noastră se așteaptă ca ofertele de discount să fie de cel puțin 30% din prețul inițial, potrivit unui studiu realizat de Revolut și Dynata, în octombrie 2022, printre consumatorii din Europa, inclusiv România. Peste 8.000 de consumatori europeni, inclusiv 1.000 de români, au răspuns la acest studiu.

Pentru acest studiu, Dynata a utilizat un eșantion reprezentativ de 1.000 de respondenți români. La studiu au participat 10.000 de respondenți din 10 țări, la nivel global, din care 8.000 europeni (Regatul Unit, Franța, Spania, Italia, Germania, Polonia, Lituania și România). Cercetarea s-a realizat în octombrie 2022, iar rezultatele au fost structurate după gen, vârstă, țară și regiune.

Inflația și costul ridicat al vieții nu sunt un obstacol în calea planurilor de Black Friday și nici măcar riscul de a se confrunta cu false reduceri nu scade intenția de a face cumpărături cu ocazia acestui eveniment comercial important. Potrivit studiului Revolut, doar italienii sunt tot atât de hotărâți ca românii în a profita de ofertele de Black Friday (80%), în timp ce lituanienii (39%) și germanii (54%) sunt cei mai reținuți în a face cumpărături cu această ocazie. La nivel european, șase consumatori din zece se declară interesați de evenimente comerciale precum Black Friday și Cyber Monday, chiar dacă de luni bune Europa se confruntă cu o inflație galopantă și se vorbește tot mai des de recesiune economică.

 

sursa: economedia.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button