LocalSocial

ISU Vaslui: Măsuri de siguranță pentru perioada 30 noiembrie – 4 decembrie

În perioada următoare, cu prilejul organizării evenimentelor publice, în special cu ocazia Sărbătorii Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României, peste 90 de pompieri vasluieni vor fi zilnic la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.

Pompierii militari sunt pregătiți să intervină pentru salvarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător cu 16 de autospeciale de lucru cu apă și spumă, dintre care șase cu modul de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, cinci ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), două autospeciale pentru descarcerare, 20 de motopompe și patru bărci, trei autospeciale multifuncționale, o autospecială pirotehnică și trei autocamioane transport efective și materiale de intervenție PSI.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, un pluton format din 16 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al Județului Vaslui va participa la festivitatea organizată în municipiul Vaslui.

Pentru prevenirea evenimentelor care pot umbri activitățile cu public numeros, la nivelul unității au fost dispuse măsuri privind planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de prevenire a situațiilor de urgență la obiectivele din categoria supermarketurilor, structurilor de turism, cazare, alimentație publică, precum și la biserici/mănăstiri.

Vor fi avute în vedere măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, constând în dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor unde se vor organiza diferite evenimente, inclusiv slujbe religioase. Totodată, pe timpul acțiunilor preventive vor fi instruite persoanele responsabile în domeniul P.S.I., atât asupra modalităților de coordonare a evacuării în cazul producerii unor situații de urgență, dar și asupra utilizării mijloacelor de primă intervenție.

Ne dorim ca cetățenii să manifeste responsabilitate maximă în această perioadă, să respecte indicațiile organizatorilor și normele de apărare împotriva incendiilor, iar dacă vor fi observate, pe durata evenimentelor, probleme medicale ori persoane aflate în situații deosebite, îi rugăm să anunțe de îndată echipajele de intervenție la numărul unic pentru apeluri de urgență, 112!

RECOMANDĂRI PRIVIND PREVENIREA INCENDIILOR LA LOCUINȚE

Având în vedere faptul că în această perioadă sunt prognozate temperaturi scăzute, recomandăm cetățenilor să exploateze mijloacele de încălzire cu atenție, să se asigure că acestea nu sunt defecte, necurățate ori nereparate corespunzător, să nu folosească improvizații la instalațiile electrice și să nu le suprasolicite prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere.

Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei trebuie să se facă numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţiile învecinate.

O grijă deosebită trebuie acordată copiilor, la îndemâna cărora nu trebuie lăsate mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).

Reamintim faptul că activitatea pompierilor se derulează în sprijinul cetățenilor, iar obiectivele prioritare ale instituției noastre sunt orientate spre eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate și responsabilizarea fiecăruia dintre noi.

Având speranța că aceste zile nu vor fi umbrite de producerea unor evenimente nedorite, le transmitem tuturor cetățenilor să aibă  parte de momente plăcute alături de cei dragi!

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button