de Dănuț CIOBANU
Începînd din data de 1 iunie 2023, în municipiul Vaslui se stabilește taxa de salubrizare datorată de utilizatorii casnici la nivelul de 11 lei/persoană/lună. Consilierii locali vor aproba în ședința din această săptămână, dacă pentru utilizatorii noncasnici care nu au contract de salubrizare, taxa rămâne la nivelul de 517 lei/tonă sau va crește la 560 lei/tonă. În municipiul Vaslui activitatea de colectare și transport a deșeurilor este realizată de S.C. Financiar Urban SRL, pe o durată de 8 ani.
La ultima ședință a Consiliul Local (CL) Vaslui, s-a decis actualizarea nivelului taxei speciale de salubrizare datorată de utilizatorii casnici la nivelul de 11 lei/persoană/lună.
Reamintim că în şedinţa din data de 27 aprilie 2023 CL Vaslui nu a aprobat majorarea taxei de salubrizare la 12 lei/persoană/lună, în cazul utilizatorilor casnici. Prin urmare, urmează ca nivelul acesteia să fie menţinut la nivelul de 11 lei/persoană/lună.
De asemenea, a fost adoptată și reglementarea şi instituirea taxei specială de salubrizare şi pentru utilizatorii noncasnici în municipiul Vaslui, care nu au contract de salubrizare încheiat cu operatorul de salubrizare desemnat de ADIV la nivelul de 517 lei/tonă.
Pentru ședința CL Vaslui din această săptămână se propune actualizarea începând cu 1 iunie 202 a taxei speciale de salubrizare în cazul utilizatorilor non-casnici, care nu au contract de salubrizare încheiat cu operatorul de salubrizare desemnat, la nivelul de 560 lei/tonă.
Proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui” a beneficiat de o finanțare de aproximativ 40 milioane de euro, prin Programul Operațional Sectorial Mediu 2007 – 2013. La finalizarea exercițiului bugetar europen 2007-2013, lucrările nefinalizate din cadrul proiectului și plățile pentru obiectivele de investiții realizate au fost fazate pe Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Lucrările nefinalizate și plățile fazate pe POIM 2014-2020 s-au ridicat la suma de 23.818.734 lei. La această dată, proiectul este realizat în proporție de 100%.
Pe lângă groapa ecologică, proiectul european mai conține alte două contracte de lucrări care au vizat construcția a patru stații de transfer la Vaslui (capacitate de 48.087 tone/anual), Bârlad (capacitate de 40.149 tone/anual), Huși (capacitate de 20.331 tone/anual) și Negrești (capacitate de 9.573 tone/anual).
La nivelul județului Vaslui au fost înființate 5 zone de colectare a deșeurilor: Negrești, Vaslui, Bârlad, Huși, Roșiești.
Activitatea de colectare și transport este realizată în baza următoarelor contracte de delegare a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale:
pentru Lotul 1 Negrești – contract încheiat între ADIV și S.C. Domighian’s Park SRL, pe o durată de 5 ani;
pentru Lotul 2 Vaslui – contract încheiat între ADIV și S.C. Financiar Urban SRL, pe o durată de 8 ani;
pentru Lotul 3 Huși – contract încheiat între ADIV și S.C. Urbana SA, pe o durată de 5 ani;
pentru Lotul 4 – Bârlad – contract încheiat între ADIV și S.C. Urbana SA, pe o durată de 8 ani;
pentru Lotul 5 Roșiești – contract încheiat între ADIV și SC Financiar Urban SRL.