LocalSocial

Acțiune la Muzeul Județean Vaslui. Vernisarea Expoziției de Caligrafie pentru persoanele private de libertate

Miercuri, 19 iunie 2024, începând cu ora 13:00, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui a găzduit în sala „Arta” vernisajul celei de-a șaptea ediții a Expoziției Naționale de Caligrafie pentru persoanele private de libertate „Arta din condei”.

Proiectul anual, inițiat de Penitenciarul Vaslui în anul 2017, se desfășoară la nivel național. Interesul manifestat de penitenciarele din țară a fost și anul acesta la fel de mare ca la edițiile precedente, sosind un număr de 193 de lucrări, provenite din 19 centre penitenciare din întreaga țară. Tema propusă anul acesta este „𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐬𝐢𝐭𝐞”.

În proiect au fost incluși 38 de participanți. Lucrările acestora au fost evaluate de către o comisie formată din doi specialiști ai Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și un cadru didactic. În urma jurizării au fost alese și expuse un număr de 65 de lucrări, fiind premiate cele mai bune. La activitate au fost prezente și persoane private de libertate de la Penitenciarul Vaslui. În cadrul manifestării au luat cuvântul: Mihaela Moisă – inițiatoarea proiectului, fost director al Penitenciarului Vaslui, Loredana Antochie – director adjunct Educație și Asistență Psihosocială, Alexandra Moraru – inspector de poliție penitenciară în cadrul Penitenciarului Vaslui, Ramona Palade – pedagog muzeal la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Albert Grecu – șef secție Muzeografie, Muzeologie și Pedagogie Muzeală la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Promovând spiritul de competiție și performanță în deprinderea artei de a scrie frumos și corect, a caligrafiei ca artă, proiectul își dorește să stimuleze creativitatea și menținerea unei stări mentale optime pentru ocuparea timpului liber într-un mod plăcut, reușind astfel să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța implicării în activități care vizează reintegrarea socială a persoanelor care execută sancțiuni privative de libertate.

Vizitatorii Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui vor putea admira expoziția până în data de 5 iulie 2024.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button