Est News

Ora de civilizație alături de jandarmii vasluieni

Jandarmii vasluieni continuă să sprijine prevenirea comportamentelor antisociale în școli prin activități educative în cadrul programului național „Ora de civilizație”, finanțat din mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității. De la începutul anului școlar, aceștia au desfășurat astfel de acțiuni în unitățile de învățământ din județul Vaslui, ajutând sute de elevi să înțeleagă mai bine responsabilitățile și consecințele legale ale faptelor antisociale.

În total, jandarmiidin cadrul Compartimentului de Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale au desfășurat activități preventive-educative în 41 de unități de învățământ din județul Vaslui, ajungând la 744 de elevi, de cele mai multe ori alături depolițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității – IPJ Vaslui.

Subiectele de discuție au fost abordate într-un cadru primitor și prietenos, elevilor fiindu-le prezentate aspecte referitoare la faptele antisociale care pot fi comise de minori atât în cadrul școlar, cât și în afara acestuia, specificul răspunderii contravenționale și penale a minorului, precum și consecințele legale, sociale și morale ale săvârșirii faptelor antisociale.

Tot în cadrul acestor activități, elevii au aflat care sunt modalitățile de sesizare a faptelor antisociale și cum pot solicita ajutor în caz de nevoie.

Aceste activități preventiv-educative vor fi desfășurate de jandarmii vasluieni în continuare și după vacanță, astfel, cât mai mulți elevi din unitățile de învățământ din județul Vaslui să beneficieze de informațiile utile prezentate în cadrul proiectului.

 

 

 

 

Exit mobile version