Important pentru fermieri! Lansarea celei de-a doua sesiuni de primire a proiectelor aferente schemei de energie
Ministerul Agriculturii a publicat pe site-ul propriu versiunea finală a ghidului solicitantului pentru schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare, în vederea lansării celei de a doua sesiuni de depunere a cererilor de finanțare.
Schema este derulată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, iar proiectele de investiții pentru care se solicită finanțare se pot depune în cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanțare care se deschide începând din 24 decembrie 2024 și se închide în data de 28 februarie 2025.
Pentru sesiunea aferentă anilor 2024 – 2025, valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul schemei ajunge până la 100% din costurile eligibile. Fondurile nerambursabile pe care le poate obține un proiect pentru energie eoliană sunt în valoare de 700.000 euro/ MW indiferent de capacitatea instalată, iar pentru energia solară fondurile ajung la 550.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW sau la 650.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mici de 1 MW, inclusiv.
Beneficiarii eligibili prin Schema de Energie pot fi întreprinderile din sectorul agricol sau din sectorul industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și Organizații/ federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare.
Prin intermediul acestei scheme de sprijin, vor primi finanțare proiectele care au ca obiectiv realizarea capacităților noi (sub 1 MW inclusiv și peste 1 MW) de producere energie electrică, cu sau fără stocare, din surse solare, precum și din surse eoliene.