Ajunsă la a XV-a ediție, Ziua Culturii Naționale celebrează astăzi – 15 ianuarie 2025 – și împlinirea a 175 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, marcând un moment aparte în calendarul nostru spiritual.
„Sub semnul acestei duble sărbători, comunitatea educațională vasluiană este implicată în organizarea unor evenimente cultural-artistice devenite tradiție, care apropie generațiile tinere de adevăratele valori românești și conturează un dialog autentic despre eternitatea creației eminesciene. Eminescu a fost, este şi va rămâne cea mai adâncă şi actuală voce a neamului românesc, fiindcă pe gândirea şi simţirea lui se sprijină fiinţa noastră naţională”, precizează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui.
Pentru a multiplica sugestiv sensurile acestor manifestări, au fost surprinse imagini ce reconfirmă afirmația criticului literar Tudor Vianu: „Fără Eminescu am fi mai altfel, și mai săraci.”