Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit o carte de identitate falsă asupra unui cetățean al Republicii Moldova. Cetățeanul este cercetat penal pentru fals în înscrisuri oficiale.
În data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – ITPF Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și a persoanelor, ocazie cu care, a fost descoperită asupra bărbatului, ascunsă, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză prin intermediul unui concetățean cunoscut pe o rețea de socializare, contra sumei de 200 de euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.