În perioada 27 ianuarie – 1 februarie 2025, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au acționat atât pentru depistarea și sancționarea indisciplinei pietnonilor, cât și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, înregistrate la nivel județean.
În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, cei peste 200 de polițiștii participanți la acțiune au verificat peste 970 de vehicule și legitimat peste 1400 de persoane.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 526 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 191.600 lei, dintre acestea 502 fiind pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).
Astfel, 219 sancțiuni au fost aplicate pietonilor, 8 sancțiuni au fost aplicate căruțașilor și 51 de sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor, restul fiind aplicate conducătorilor auto.
De asemenea, au fost reținute 28 de permise de conducere și 25 de certificate de înmatriculare.
Cu ocazia derulării acțiunii, s-a constatat și săvârșirea a 10 infracțiuni, dintre care 6 la regimul rutier.
Exemplificăm:
La data de 01 februarie 2025, ora 19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Serbotești, comuna Solești, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Totodată, pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.
Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană! De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!
Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public!
Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare!
Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate!
Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!
Totodată, polițiștii recomandă pietonilor:
Luați-vă toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunteți observaţi în trafic de către şoferi și fiți întodeauna responsabili atunci când traversați strada!
Traversați strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora!
Nu prelungiți timpul de traversare și nu vă opriți fără un motiv întemeiat!
Nu vă angajați în traversare atunci când se apropie autospecialele de salvare, pompieri sau poliție cu mijloacele de avertizare acustice și luminoase în funcțiune sau coloane oficiale!
Fiți precauți când traversați noaptea sau în condiții de vreme nefavorabilă (ceață, ploaie, ninsoare)!
Utilizați trotuarele aflate de o parte și de alta a părții carosabile. Când acestea lipsesc, circulația se face pe acostament sau pe partea stângă a carosabilului în sensul de mers și cât mai aproape de marginea acestuia;
De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.