Tinerii au la dispoziție un nou program pentru a se califica într-o meserie. Prin proiectul „START – Investește în calificare pentru viitor!”, tinerii sub 30 de ani beneficiază de programe de ucenicie plătite. Angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat. Rata șomajului în rândul tinerilor se menținea la un nivel ridicat de 25,3%.
Ministerul Dezvoltării a lansat proiectul „START – Investește în calificare pentru viitor!” adresat tinerilor sub 30 de ani, care oferă programe de ucenicie plătite. În cadrul acestor programe, tinerii pot învăța direct la locul de muncă, pe o durată de 6-36 de luni, în funcție de nivelul de calificare.
„Prin acest program le deschidem tinerilor sub 30 de ani drumul pentru un început în carieră. Prin proiectul START înveți o meserie, câștigi experiență și ai un loc de muncă în care ești plătit în acest timp în care înveți. Programul este finanțat cu 30 de milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat”, precizează reprezentanții Ministerului Muncii.
Iată câteva exemple de salarii pentru câteva dintre cele mai căutate meserii:
– sudor, 5.764 de lei pe lună;
– sculer matrițer, 6.355 de lei pe lună;
– instalator, 6.672 de lei pe lună;
– electrician, 7.262 de lei pe lună;
– tinichigiu, 6.147 de lei pe lună (salarii medii brute, date extrase din sistemul REGES/REVISAL)
Avantaje pentru tineri:
– formare profesională într-un domeniu cerut pe piața muncii;
– contract de muncă și experiență practică;
– sprijin și consiliere pentru alegerea carierei potrivite.
Avantaje pentru angajatori:
– 250 lei/lună pe perioada pregătirii pentru fiecare ucenic angajat;
– angajați stabili, pregătiți în mediul organizațional al angajatorului.
În a doua jumătate a anului trecut, rata șomajului în rândul tinerilor se menținea la un nivel ridicat de 25,3%. Județul Vaslui a intrat în acest an ca lider național, cu o rata a șomajului de 9,23%. Mai mult, în anul 2027, Vasluiul va rămâne lider la nivel național alături de Teleorman cu o rata a șomajului de 7,3%.
La finalul anului trecut, în județul Vaslui erau înregistrați 9.901 șomeri, din care 4.213 femei. În mediul urban, situația șomerilor era următoare: Vaslui – 295 șomeri, Bârlad – 426 șomeri, Huși – 284 șomeri, Murgeni – 124 șomeri, Negrești – 211 șomeri.
La nivel rural, comunitățile cu cele mai multe persoane înregistrate în căutarea unui loc de muncă erau Băcești – 226 șomeri, Berezeni – 221 șomeri, Dragomirești – 229 șomeri, Gârceni – 257 șomeri, Iana – 237 șomeri, Pungești, 230 șomeri, Puiești – 239 șomeri, Voinești – 415 șomeri etc.
La sfârşitul lunii decembrie 2024, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,28%, numărul total de şomeri la finele lunii decembrie 2024 fiind de 261.348 de persoane.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 58.124 au fost şomeri indemnizaţi şi 203.224 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 2.396 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 2.559 de persoane faţă de luna precedentă.