LocalSocial

Program anti-sărăcie! Servicii sociale cu finanțări europene, în comunități rurale vasluiene

Nevoiașii din comunitățile rurale vor beneficia de o serie de servicii de bază, în cadrul unui program cu finanțare europeană. Este vorba despre acces la educație, servicii de protecție socială și sănătate. Consiliul Județean Vaslui va sprijini autoritățile locale pentru a implementa acest proiect, care va îmbunătăți viața celor expuși riscului de sărăcie sau excluziunii sociale.

Primarii și asistenții sociali din comunitățile rurale vasluiene au participat la o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, facilitată de Consiliul Județean Vaslui, cu privire la proiectul „Furnizarea de Servicii Integrate în comunitățile rurale”.

Prin acest proiect, persoanele vulnerabile vor beneficia de servicii de bază eficiente și de calitate. La întâlnirea de lucru au fost prezenți și șefii Consiliului Județean Vaslui.

„Prin acest proiect, persoanele vulnerabile din U.A.T.-urile rurale din județul Vaslui vor avea acces îmbunătățit la educație, servicii de protecție socială și sănătate. Este un program cu finanțare europeană dedicat grupurilor vulnerabile, iar întâlnirea s-a dorit a fi o oportunitate în a-i sprijini pe primari să implementeze acest proiect, care va îmbunătăți viața celor expuși riscului de sărăcie sau excluziunii sociale”, a precizat Costel Zară, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

Proiectul finanțează dezvoltarea serviciilor sociale în comunităţile rurale şi formarea de profesionişti în domeniul asistenţei sociale. Acesta este complementar cu un alt proiect care deja este în implementare și vizează înființarea de centre comunitare integrate.

test

„La nivel de județ sunt 13 U.A.T.-uri care sunt incluse deja în proiect pentru înființarea de centre comunitare integrate. Celelalte comunități rurale au posibilitatea de a accesa noul proiect și de a forma echipe comunitare integrate. Asta înseamnă cooptarea de asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, mediatori școlari și sanitari, profesori de sprijin, îngrijitori bătrâni, care să asigure serviciile comunitare integrate, obiective vizate în acest proiect”, a spus Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Prin acest program, 2.000 de U.A.T.-uri rurale din România vor beneficia de sprijin în furnizarea de servicii comunitare integrate.

Pentru implementarea proiectului, Uniunea Europeană a aprobat o finanțare de peste 800 milioane de euro în cadrul Programului de Incluziune și Demnitate Socială. Parteneri în proiect sunt Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Cercetării precum și Ministerul Sănătății.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button