BusinessLocal

Proiecte aprobate! Investiții de peste 240 de milioane de euro în două parcuri eoliene

Județul Vaslui devine unul din polii producției de energie electrică din România. Pe teritoriul județului se va produce energie electrică pe încă 42 de hectare de parcuri eoliene, în cadrul a două noi proiecte private de investiții. Anul trecut, au mai fost autorizate alte două proiecte gigant pentru producerea de energie electrică, având un total de 62 de turbine eoliene de mare capacitate.

Județul Vaslui va produce energie electrică pe încă 42 de hectare de parcuri eoliene, în cadrul a două noi proiecte private de investiții, care urmează să fie dezvoltate pe 32 și, respectiv, 10 hectare. Acordurile de mediu pentru realizarea celor două proiecte vor fi semnate în această săptămână.

„Primul din proiectele pentru care Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui (APM) a emis acord de mediu, în această săptămână vizează construirea unui parc eolian format din 27 de turbine eoliene de 6.2 MW fiecare, cu o putere instalată totală de 167,4 MW. Amplasamentul va acoperi o suprafață de teren de 320.225 mp (32,02 ha), din extravilanul comunelor Banca, Dodeşti, Roşieşti şi Viişoara, din județul Vaslui. Și valoarea investiţiilor propuse în proiect este impresionantă, fiind cuprinsă între 184 și 217 milioane de euro”, a spus Laurențiu Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).

Capacitatea de producţie a centralei eoliene al cărei titular este Prowind Rosiești SRL va varia în funcţie de viteza vântului, iar principalele lucrări propuse pentru punerea în funcţiune a parcului eolian vizează: realizarea de fundaţii şi platforme tehnologice pentru montajul turbinelor eoliene; instalarea turbinelor eoliene cu înălţimi cuprinse între 155 și 165 m (turn) + 75 m şi 85 m (pale); amenajarea drumurilor de exploatare agricolă pentru trafic greu, în limita a 5,5 m lăţime şi lărgiri suplimentare în secţiunile de curbă, precum și amplasarea staţiei lor interne de transformare, pe teritoriul comunei Viişoara.

Centrala electrică Eoliană Costești, un alt proiect de construire a unui parc eolian, în valoare de 25 de milioane de euro, va primi acordul de mediu în această săptămână. Turbinele montate de Elawan Bucharest Renewable Energy 10, având o capacitate individuală de 7.2 MW, vor ocupa o suprafață de aproape 10 hectare, din extravilanul comunei Costești și vor avea, conform proiectului, fundații din beton armat, platforme de operare și montaj, stație de transformare și linii electrice subterane.

test

„Niciunul din aceste proiecte nu este susceptibil a avea impact negativ asupra obiectivelor de conservare din ariile naturale protejate menționate dacă se vor respecta măsurile prevăzute în Avizele favorabile acordate de Serviciul Teritorial Vaslui al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate -, în calitate de autoritate responsabilă pentru ariile naturale protejate”, a spus Mihaela Budianu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui.

Anul trecut, în nordul județului Vaslui, au mai fost autorizate din punct de vedere al protecției mediului, alte două proiecte gigant pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, având un total de 62 de turbine eoliene de mare capacitate, cu înălțimi de până la 206 metri.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button