În cadrul acțiunii „Luna plantării arborilor“, mâine, 14 martie, de la ora 10.00, voluntari ai Federației Tinerilor din Vaslui vor participa activ la plantarea materialului săditor pe aliniamentul străzii Decebal.
Manifestarea este parte a proiectului de reabilitare a acestei artere, prin care se dorește amenajarea spațiilor verzi în casetele care separă trotuarul de carosabil. În activitate, voluntarii vor fi sprijiniți de salariații SC Goscom SA Vaslui. Prin plantarea unui aliniament de arbori din aceeași specie, cu aceeași talie se va îmbunătăți mult atât calitatea aerului, cât și aspectul urbanistic al unui oraș sănătos și modern.
Implicarea tinerilor vasluieni este o șansă pentru aceștia să demonstreze grija față de mediul înconjurător și dorința acestora de a fi parte activă a comunității.
În anul 1902, la iniţiativa cărturarului Spiru Haret, ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, a fost organizată pentru prima oară „Serbarea sădirii arborelui”, acțiunea luând în timp caracterul unei adevărate sărbători de primăvară naţionale.
În anul 1936, la iniţiativa ilustrului silvicultor Marin Drăcea, înalt funcţionar în Ministerul Domeniilor, a avut loc lansarea manifestării „Luna plantării arborilor”, împădurindu-se în acel an 3.714 hectare, în cadrul a 2.910 serbări cu 388 de mii de participanţi.
Acţiunea a fost întreruptă în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind reluată în 1953 sub denumirea de „Luna Pădurii”, stabilindu-se prin lege perioada de desfăşurare martie – aprilie a fiecărui an. Din anul 1989, aceasta se serbează în perioada 15 martie – 15 aprilie, iar începând cu anul 2008, odată cu reeditarea noului Cod Silvic – Legea nr. 46/2008, se revine la vechea denumire, respectiv „Luna plantării arborilor“, titulatură sub care se desfășoară aceste manifestări şi astăzi.
În scopul creşterii gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a pădurilor, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare, în fiecare an începând din 2013, pe 21 martie, la nivel mondial este sărbătorită Ziua Internaţională a Pădurilor, declarată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.