Vot unanim pentru reabilitarea Blocului nr. 32! Clădirea prezintă semne de degradare
Consiliul Local Vaslui a aprobat o hotărâre privind „Creşterea eficienţei energetice a blocului 32”. Între proiectele aflate în portofoliul stabilit la nivelul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului Vaslui pentru perioada 2021 -2027 se încadrează şi obiectivul „Creşterea eficienţei energetice a blocului 32”, având ca sursă estimată de finanţare Programul Regional NE 2021-2027.
„Amplasamentul acestui obiectiv este Blocul nr. 32, situat în Municipiul Vaslui, pe str. Mihai Kogălniceanu, identificat cu NC 70027-C1 şi are o suprafaţă de 899 mp. Clădirea propusă are funcţiunea de clădire rezidenţială, cu două scări, A şi B cu un total de 180 de unităţi locative, dintre care o parte dintre acestea sunt în proprietatea municipiului Vaslui. Deşi în cadrul imobilului supus atenţiei dreptul de proprietate este mixt (o parte dintre unităţile locative sunt proprietate privată şi o parte aparţin municipiului Vaslui având destinaţie de locuinţe sociale), municipiul Vaslui intenţionează să acceseze finanţare şi să desfăşoare lucrări asupra întregului imobil”, se precizează în hotărâre.
La o evaluare vizuală clădirea Blocului 32 prezintă semne de degradare şi este necesară realizarea unei expertize tehnice în cadrul căreia să fie evaluată şi determinată în mod clar starea tehnică actuală a clădirii. Ulterior, în funcţie de soluţiile şi recomandările expertizei tehnice vor fi continuate demersurile în vederea creării condiţiilor necesare pentru accesarea finanţării din Prioritatea 3 a Programului Regional NE 2021-2027.