Organizatorii Festivalului Internațional de Folclor „Hora din Străbuni” vor oferi, în fiecare zi de spectacol, 10 locuri gratuite pentru persoanele cu dizabilități din județul Vaslui, alături de însoțitorii lor, unde este cazul.
Accesul gratuit al persoanelor cu dizabilități la spectacolele ediției din acest an a Festivalului „Hora din străbuni” va fi valabil pentru o singură zi, aleasă de beneficiar sau stabilită în funcție de disponibilitate. Pentru a obține locul gratuit, persoanele care îndeplinesc condițiile și sunt doritoare trebuie să se prezinte la agenția de bilete a Centrului Cultural Județean Vaslui, cu un act doveditor al dizabilității, document care va fi solicitat și la intrarea în sala de spectacol – Teatrul de Vară sau Sala Polivalentă, în funcție de zi.
Programul agenției de bilete este de luni până vineri, între orele 10:00 – 14:00 și 16:00 – 18:00
În incinta Teatrului de Vară sunt deja rezervate 10 locuri ușor accesibile, special destinate participanților cu dizabilități, pentru a asigura o experiență cât mai plăcută și lipsită de obstacole.