AdministratieLocal

Ședință extraordinară pentru actualizarea programului de transport judeţean pentru perioada 2022 – 2032

Consiliul Județean Vaslui va aproba într-o ședință extraordinară un proiect de hotărâre privind actualizarea programului de transport judeţean pentru perioada 2022 – 2032.

Actualizarea are la bază mai multe cerințe: solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Vaslui cu privire la corelarea orelor de școală cu orele de transport al elevilor din programul operatorilor de transport; reducerea sau a creșterea fluxului de călători pe anumite trasee; cererea UAT-urilor cu privire la introducerea unor stații suplimentare față de cele existente; prelungirea unor trasee pentru creșterea gradului de acoperire a serviciului public județean,

În data de 17 iulie 2025, Consiliul Județean Vaslui a anunţat deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind actualizarea programului de transport judeţean.

În județul Vaslui sunt în total 108 trasee pentru efectuarea serviciului public de transport de persoane prin curse regulate. Începând cu anul 2022 au fost realizate patru licitații, iar la primele trei licitații au fost semnate 85 de contracte.

Licențele de traseu pentru serviciul public de transport județean se emit operatorilor de transport rutier ale căror oferte au fost stabilite câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică.

La data începerii contractului, operatorii de transport rutier prestatori ai serviciului public de transport județean de persoane vor practica tarifele de călătorie stabilite în baza tarifului mediu pe km/loc ofertat în cadrul procedurii de licitație.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button