LocalSocial

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți! Forțele de Muncă Vaslui mobilizează agenții economici din județ

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui organizează vineri, 10 octombrie 2025, bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul este dedicat sprijinirii absolvenților de învățământ promoția 2025 cât și a tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă care doresc să se angajeze sau a celor care doresc să își schimbe locul de muncă. 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui pune faţă în faţă cererea cu oferta astfel încât accesul pe piaţa muncii să fie cât mai uşor pentru tinerii absolvenţi care se confrunta cu riscul de a nu-şi găsi locuri de muncă datorită  lipsei  de experienţă  în muncă.

Obiectivele principale ale evenimentului sunt creșterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și crearea de noi oportunități pentru angajatori în identificarea potențialilor angajați, care pot contribui la succesul activității economice, prin experiența și abilitățile lor, creându-se totodată cadrul propice interacțiunii directe dintre angajatori și solicitanții de loc de muncă.

Angajatorii beneficiază de  oportunitatea de a întâlni un număr mare de candidați într-un interval scurt, de creșterea a vizibilității brandului companiei precum și de scurtarea procesului de recrutare.

Agenții economici care vor participa la bursa locurilor de muncă pentru absolventi vor avea prilejul să-și recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.

„Invitam agenții economici interesați care au locuri de muncă disponibile să confirme participarea la acest eveniment până în data de 07.10.2025, ora 15 și pot transmite oferta de locuri de  muncă  disponibile – Anexa 1A  (cu specificatia  Pentru  Bursa) – la secretariatul sediului   AJOFM  Vaslui,  str. Spiru Haret, nr.5 sau electronic prin email la adresa: ajofm.vs@anofm.gov.ro. Participarea la acest eveniment este gratuită pentru toți cei interesați”, precizează reprezentanții AJOFM Vaslui.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button