În perioada 3-5 octombrie, orașul va găzdui cea de-a doua ediție a Festivalului de teatru pentru copii „Prichindel”, un eveniment care aduce pe scenă magie, zâmbete și spectacole pentru întreaga familie.
Timp de trei zile, atât cei mici, cât și cei mari vor avea ocazia să se bucure de cinci piese de teatru pline de energie și culoare.
Programul spectacolelor:
- 3 octombrie – „Profu’ Zăpăcit”, pus în scenă de Asociația de Teatru pentru Copii din Oradea.
- 4 octombrie – „Carmilhan, corabia fantomă” (Teatrul Imaginario Ploiești) și „Cartea Junglei” (Acting Dream Musical Theatre).
- 5 octombrie – Leon Magdan îi așteaptă pe cei mici cu două surprize: „Teatru de Păpuși Vii” și „Teatru de Umbre”. Între spectacole va prinde viață și spectaculoasa Paradă a Statuilor Vivante.
Organizatorii își doresc ca festivalul să devină o tradiție pentru Vaslui și să încurajeze mersul la teatru în familie.
Toate reprezentațiile vor avea loc la Centrul Cultural Județean Vaslui. Biletele și abonamentele pot fi achiziționate începând cu 19 septembrie.
Un abonament constă 100 lei pentru copii și 150 lei pentru adulți. Un bilet este 25 lei pentru copii și 50 lei pentru adulți. Festivalul „Prichindel” este organizat de Consiliul Județean Vaslui și Centrul Cultural Județean Vaslui.




