Finanțare de peste 80 de milioane de lei pentru grădina botanică din municipiul Vaslui!
Consiliul Local Vaslui a aprobat cheltuielile legate de proiectul „Reconversie zona urbană degradată a fostei Garnizoane Vaslui în spațiu verde și de agrement”. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Regional Nord Est 2021-2027, Prioritatea 7. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 80.190.145 lei (inclusiv TVA).
În cadrul ședinței extraordinare, consilierii locali au aprobat și contribuţia totală proprie în proiect a municipiului Vaslui care este în cuantum de 1.975.057 lei (inclusiv TVA), reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.564.301 lei.
Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului pentru implementarea proiectului în condiţii optime se vor asigura din bugetul local al municipiului Vaslui.
De asemenea, se vor asigura toate resursele si mecanismele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor, precum si pentru buna funcţionare a acestuia in perioada de durabilitate.
Proiectul „Reconversie zonă urbană degradată a fostei Garnizoane Vaslui în spațiu verde și de agrement” vizează reorganizarea spațială a zonei, mobilarea cu echipamente specifice pentru activitățile în aer liber, crearea unor trasee pietonale care să faciliteze tranzitarea și accesul, revigorarea spațiilor verzi, plantarea de arbori și garduri vii cu scopul de filtru vizual și delimitare clara a zonei amenajate.
Zonele verzi propuse vor fi înierbate cu gazon și vor dispune de sistem de irigare. De asemenea, vor fi plantați copaci de specii variate, în funcție de tematica zonei (european, asiatic, etc). Suprafața totală a spatiilor verzi este de 90.112 mp, reprezentând peste 90% din aria terenului existent în suprafața de 100.026 mp. Un procent de 9.96% (9.965 mp) din suprafața de 100.026 mp va fi materializat în scopul obținerii unor zone de relaxare (grădini tematice) și agrement (spațiu de joacă pentru copii, cascadă, alei senzoriale, amfiteatru) și pentru a facilita o legătură pietonală de tranzit și legături auto pentru mentenanță.
În cursul lunii aprilie 2018, Guvernul a aprobat transmiterea imobilului 363 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al municipiului Vaslui, precum și declararea acestuia din bun de interes public național în bun de interes public local.
Pentru valorificarea suprafeței de 17,70 hectare teren, situată în centrul municipiului, Primăria Vaslui a propus realizarea, într-un termen de 20 de ani, a unui complex de servicii comunitare pe o suprafață de 7,70 hectare. Tot în locația fostei unități militare, pe o suprafață de 10 hectare s-a propus înființarea unui parc – grădină botanică.




