LocalSocial

Produse contrafăcute, lansate pe piață! Prejudiciul se ridică la suma de peste 32.700 de euro

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au probat activitatea infracțională a unui bărbat din comuna Brăhășești, județul Galați, bănuit de săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută de art. 102 alin. 1, lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui efectuează cercetări față de un bărbat de 58 de ani din comuna Brăhășești, județul Galați, bănuit de comiterea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prevăzută de art. 102 alin. 1, lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, în perioada iunie 2024 – decembrie 2025.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada sus-menționată, persoana cercetată ar fi fost identificată, în repetate rânduri, deținând în vederea comercializării produse de îmbrăcaminte și încălțăminte contrafăcute, purtând inscripțiile unor mărci de renume, cauzând titularilor de drepturi un prejudiciu în valoare de peste 32.700 de euro.

La data de 19 ianuarie 2026, în baza probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui au luat față de persoana cercetată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

La data de 20 ianuarie 2026, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale a bărbatului.

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button