Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un tânăr, cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire și alte violențe, pe teritoriul Republicii Moldova.
În ziua de 08 martie a.c, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din țară, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 21 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului era emisă o alertă Interpol, în data de 06 martie a.c., cu mențiunea căutat în vederea arestării, deoarece acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire și alte violențe pe teritoriul Republicii Moldova.
Tânărul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
