Home » Local » Speriați de facturi! Vasluienii speră ca iarna să nu fie geroasă pentru a plăti puțin la încălzire

Speriați de facturi! Vasluienii speră ca iarna să nu fie geroasă pentru a plăti puțin la încălzire

de Dănuț CIOBANU 

Pentru a trece cu bine peste iarna care se apropie, vasluienii trebuie să fie foarte atenți la consumul de gaze și electricitate. Dacă pe timpul sezonului rece nu vom avea parte de zile geroase, atunci și consumul va fi redus. O altă soluție este economisirea și reducerea pierderilor din apartamente. Fără aceste soluții, consumatorii trebuie să se aștepte la facturi pe măsură.

Din cauza prețurilor mari la energia electrică și gaze, noul sezon rece este așteptat cu îngrijorare de mulți vasluieni. Una din speranțele cetățenilor este să avem o iarnă blândă și, astfel, consumul de gaze naturale să fie cât mai redus.

Veste bună este că la lemne a fost emis un act normativ prin care prețul a fost plafonat, dar rămâne de văzut dacă operatorii care aduc lemne își mai permit această activitate cu prețurile plafonate.

„Va fi greu! Mă bazez pe actuala guvernare că își va face treaba și vom reuși să trecem și de această iarnă. Vom reuși să avem prețuri stabile și să avem salarii care să fie suficiente pentru coșul zilnic: alimente și serviciile necesare”, a spus Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși.

Cât privește prețul la gaze, în prezent tarifele sunt plafonate atât pentru abonații casnici, cât și noncasnici. Conform OUG nr. 119 de la 1 septembrie 2022 și până la 31 august 2023 prețul la abonații casnici este de 310 lei, iar la cei noncasnici de 370 de lei.

„În această perioadă nu vor fi modificări de prețuri. Facturile pot fi mari în funcție de cât se consumă. Am observat că, în general, se consumă pentru asigurarea confortului în casă. Trebuie să fim un pic mai echilibrați și cumpătați cu consumul. Nu spune nimeni să fim exagerați în sensul acesta. Să se asigure confortul de 20 – 22 de grade, dar trebuie eliminate acele pierderi până la urmă”, a spus Adrian Tighici, directorul Gaz Est Vaslui

Reducerea pierderilor constă în aerisirea camerelor pe o perioadă mai mică de timp, menținerea temperaturii la maxim 22 de grade, schimbarea centralelor vechi cu alte echipamente moderne. În acest fel se poate reduce un 10% din consum fără a se simți niciun fel de restricție, pentru că un consum mai mic se traduce într-o factură mai mică de plată.

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*