Home / Social / Taina din inima pădurii: Mănăstirea Măgarul

Taina din inima pădurii: Mănăstirea Măgarul

Agățată de lume doar cu un firicel de drum care își face loc îndrăzneț prin zidul de arbori seculari, Mănăstirea Bujoreni, cunoscută de oamenii locului după denumirea sa istorică, Măgarul, e ca o taină ascunsă în inima unui deal împădurit. Cum te desprinzi de șosea și intri pe el, te întorci în urmă cu sute de ani, când sălbăticia nu era o mirare pentru nimeni. Unde întorci ochii, numai copaci și hățișuri. Cărăruia, însă, e curată și netedă ca palma și-atât de întortocheată, de nervoasă, că-ți dă impresia că nu are direcție. Te uiți în urmă și nu o mai vezi.

Pe măsură ce urci, liniștea locului e tot mai copleșitore și îți prevestește, parcă, ce te așteaptă. Într-adevăr, după câțiva kilometri, forma sinuoasă a cărării pare să se îmblânzească. Calea se luminează tot mai mult până ce ajungem într-o poiană, în care culmile dealului par să se ia la întrecere. Pe cea mai înaltă dintre ele, o bisericuță cu turle pictate în roșu veghează impunătoare ținutul împădurit.

Aerul e mai rece decât în vale, dar mai curat, mai pătrunzător. Privesc în jur cu surprindere. Nu văd mulțimea de clădiri și de anexe care se găsește, de obicei, la o mănăstire. Doar în spatele bisericii, o construcție dreptunghiulară, îngustă și lungă. E zugrăvită în alb, iar de-a lungul ei sunt înșiruite mai multe uși. Ghicesc că acolo sunt chiliile călugărilor. Totul este simplu și aproape sărăcăcios. Curtea, însă, e o frumusețe: alei betonate și îngrijite, pe marginea cărora sunt alineate tufe de trandafiri tunse până aproape de rădăcină, ronduri de flori amenajate în formă de cruce, brăduți argintii, precum și alte soiuri de conifere, o făntănă. Toate sunt dominate de o construcție din lemn pur, rotundă, avănd acoperiș țuguiat.

“E aghiasmatarul”, mă lămurește un călugăr cu barbă lungă și neagră, care se îndreptă către noi. M-am găndit că bătrănul călugăr trebuie să fie starețul mănăstirii și că vine să ne întâmpine. Așa era, numai că, apropiindu-se, am avut surpriza ca “bătrânul” să fie un tânăr ce nu părea să fi trecut de multă vreme pragul adolescenței. Avea pielea albă, ochii negri și zâmbetul blajin. O lumină liniștită îi acoperea chipul, iar privirea calmă străbătea parcă dincolo de tine.

Am pornit încet către biserică și l-am întrebat pe părintele Euharist (așa îl cheamă), de unde vine denumirea istorică a mănăstirii. “A, e o legendă, de al cărei adevăr nu mă îndoiesc. Locul acesta este sfânt”, a început el să istorisească.

Măgarul îngenunchiat și cele trei luminițe

Era prin anul 1600. Mocanii obișnuiau toamna, când coborau oile din munți pentru pășunat și tomnat, să treacă prin Bârlad și prin împrejurimile acestuia. Zestrea lor ciobănească era cărată de măgari. Un mare crescător de oi, pe nume Ion Bețcanu, din ținutul Brețcului, s-a întors, odată, de la târgul unde își vindea agoniseala dobândită din truda oieritului. Ajuns în bătătura stânii, a uitat să lege măgarii. A doua zi, a observat că unul dispăruse. Nu a dat prea mare importanță. În al doilea an, istoria s-a repetat și, iarăși, ciobanul, s-a împăcat cu gândul că a pierdut măgarul. În al treilea an, baciului nu i-a mai dat mâna să-și continue drumul fără să cerceteze întâmplarea. Asta pentru că măgărușul dispărut purta și o pungă cu bani, cu 3.000 de galbeni, în unul dintre desagii mocănești. O adevărată avere. Speriat peste poate, ciobanul și oamenii săi a început să-l caute. {i-au dat seama că măgarul se pierduse în pădure. Împreună cu pădurarul Iftimie, l-au căutat peste tot și mare le-a fost mirarea când l-au găsit tocmai în inima pădurii. În dreptul unui stejar falnic, cu trunchiul imens, măgarul stătea în genunchi, ca și cum s-ar fi rugat. În fața lui, trei luminițe apărute de nicăieri, pâlpîiau strălucitoare.

“Erau așezate în formă de cruce, întruchipând Sfinta Treime: în numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh. Dându-și seama că este o minune cerească, mocanul a hotărât ca din banii care-I purta măgarul pe acel loc, lângă acel copac, să săvârșească un schit. Trunchiul stejarului a devenit Sfânta Masă din altarul mănăstirii. Dar minunea nu s-a oprit aici. Când au tăiat stejarul, oamenii au găsit în interiorul lui o icoană. Este icoana Maicii Domnului cu Pruncul, care, de sute și sute de ani săvârșește mari și multe minuni. Vin să se roage aici sumedenie de oameni. Unii supărați, deznădăjduiți de boală, de neajunsuri, de nenorociri. Dar vin destui să și mulțumească pentru binefacerile primite de la Dumnezeu”, ne povestește părintele stareț Euharist. Vorbește cu mare bucurie despre mănăstire și pare dornic să ne împărtășească toate câte știe, spre a nu fi niciodată uitată această incredibilă minune dumnezeiască.

Masa Sfântă, făcută din trunchiul de stejar există și acum în altar, dar are un corset care o susține.

Sfînta Evanghelie – averea Mănăstirii Măgarul

Ciobanul a lăsat ridicarea lăcașului de cult în seama pădurarului Iftimie care s-a călugărit, luându-și numele de Pahomie. Peste ani, mănăstirea a fost luată în grija unui mare moșier, Gavriil Konachi. Fiul acestuia, Ion, s-a călugărit și a devenit Ioanichie. O întâmplare din acea vreme este povestită și astăzi de călugări. {tiindu-se că la mănăstiri sunt bani și avere, niște hoți au hotărât să jefuiască biserica, ajutați chiar de unul dintre călugări. Noaptea, au intrat în chilia lui Ioanichie Konachi și l-au forțat să le spună unde sunt banii. Ioanichie i-a rugat să-I dea voie să se îmbrace pentru a merge în biserică după bani, pentru că acolo erau ascunși. Părintele s-a îmbrăcat cu hainele preoțești, a deschis ușile altarului, a ridicat Sfînta Evanghelie spre cer și a spus: “Fraților, iată banii mei sunt în această Sfîntă Carte. De acum înainte, puteți să mă omorîți”. Tâlharii s-au înspăimântat și, impresionați de privirea Maicii Domnului din icoană, au căzut în genunchi și au cerut iertare. Hoții au fost prinși, dar Ioanichie a intervenit pe lângă autorități și au fost eliberați. Însă, fiindcă un călugăr a fost cel care i-a călăuzit pe tâlhari, părintele Ioanichie i-a înlocuit pe toți călugării din mănăstire cu maici.

Anul fatidic 1944 a găsit Mănăstirea Măgarul drept una de maici. Propaganda sovietică a făcut ca mănăstirea să fie închisă, iar călugărițele alungate. Obiectele de cult au fost trimise în mai multe locuri: în muzee, la biserica din Zorleni (printre care și icoana făcătoare de minuni), la Episcopie, iar de altele nu se mai știe nimic. În anii comunismului, mănăstirea ajunsese o ruină. A fost depozit de materiale, adăpost de animale. Fără nici o aprobare, în anii ’70 – ’80, Biserica ortodoxă a hotărât să-i schimbe măcar acoperișul, pentru a proteja picturile interioare de scurgeri de apă. După 1989, mănăstirea și-a intrat în drepturile sale. Au fost aduse călugărițe, dar sărăcia și lipsa de condiții au făcut ca maicile să nu facă față. Așa că Măgarul a redevenit mănăstire de călugări.

Până în 2002, lăcașul a primit multe îmbunătățiri, însă adevărata reconstrucție a început din acel an, odată cu venirea starețului Euharist.

Denumirea de Bujoreni i-a fost dată mănăstirii încă din 1935, după numele satului în care se afla în acea vreme.

Puterea de a fi călugăr

În timpul în care părintele istorisea toate aceste lucruri, intrasem deja în biserică. Am nimerit în mijlocul slujbei religioase, oficiată de doi călugări. În dreapta, alți călugări cu bărbi lungi și cu plete, înalță slavă lui Dumnezeu. Toți sunt extrem de tineri; nici unul nu pare să aibă mai mult de 35 de ani. Cu toate acestea, par să fie aici de o veșnicie. Cântecele lor, vocile înălțătoare, îți fac sufletul să vibreze. Totul pare sfânt, pur și ireal.

Părintele Euharist îmi spune că, în total, în mănăstire îl slujesc pe Domnul 25 de călugări. Împreună cu el, au fost aduși aici tocmai din Munții Neamțului, de la Mănăstirea Petru Vodă.

EUHARIST.resized“Fiecare avem rolul nostru. Zilnic, călugării au de împlinit câteva ascultări (sarcini – n.r.), pe care le respectăm cu sfințenie. Liturghiile le oficiem cu rândul. Suntem tineri, dar poți deveni călugăr din fragedă copilărie. Este așa, ca o chemare, ca un îndemn pe care arzi de nerăbdare să-l urmezi. Multora li se pare ușor să fii călugăr, dar nu este așa. Trebuie să muncești enorm, să fii supus și să faci față ispitelor. Chiar dacă ispitele noastre nu sunt la fel de multe și de mari ca ale mirenilor, înfruntăm și noi destule. Se spune că, atunci când este botezat, în momentul încreștinării, omul primește un înger, dar, odată cu el, vine și un drac. Când te călugărești, primești șapte îngeri, dar ai parte și de șapte draci. Trebuie să-l iubești pe Dumnezeu mai mult decât orice, ca să ai puterea de a rezista”.

Toți călugării de la Mănăstirea Măgarul au venit aici ca urmare a acelei chemări interioare, inexplicabilă pentru omul obișnuit. Părintele spune că impresia unora că tinerii care se călugăresc din cauza unei decepții, a unui eșec în viață, este falsă: “Asemenea cazuri sunt foarte rare și, de obicei, rămân la stadiul de dorință. Când vii într-o mănăstire cu gândul de a te călugări, trebuie să aștepți o perioadă de timp – un an, doi, cinci – în care primești o mulțime de ascultări. Starețul te urmărește foarte atent și va ști, la un moment dat dacă dragostea pentru Dumnezeu te-a adus aici, sau alte cauze. Pentru că nu poți dezbrăca haina călugăriei atunci când vrei. Cine se leapădă de asta este proscris. Nu mai intră niciodată într-o biserică, nu mai are parte de cele sfinte nici după ce moare. Nu este înmormântat cu preot și nici îngropat în cimitir. Se consideră că s-a sinucis”.

În puținul timp liber pe care îl au, călugării citesc și, uneori, stau de vorbă, glumesc. Ar fi o exagerare să creadă cineva că stau ca la pușcărie. Au clipele lor de destindere, uneori rudele îI vizitează, iar alteori au liber să-și viziteze familia și să petreacă câteva zile în sânul acesteia.

Starețul economist

Despre el, părintele nu este dornic să spună prea multe. Este licențiat în Stiințe Economice, are mai puțin de 40 de ani și călugăria este viața lui. Ca și această mănăstire pentru care nu-și găsește nici somnul până ce nu o vede pe picioare. Căci părintele Euharist poartă pe umeri o grea, dar plăcută povară: aceea de a vedea finalizate lucrările de consolidare a mănăstirii.

euharist1.resized“Iar asta nu-i ușor deloc. Tot ce-am făcut și urmează să facem, a fost cu sprijinul financiar al credincioșilor, dar ne mai trebuie mulți bani până ce vom termina. Am dat o tencuială nouă, am schimbat învelitoarea de tablă a acoperișului. A fost schimbată întreaga lemnărie a bisericii cu una din stejar – uși, ferestre, strane. Fântâna și aghiasmatarul pe care le-ați văzut afară sunt lucrate cu ajutorul unor meșteri din Suceava, în stil moldovenesc. Apoi, chiliile nu sunt destule pentru călugări. Mai sunt încă, multe de făcut dar … banii”, oftează tânărul stareț.

Părintele trage nădejde că și de acum înainte vor fi destui credincioși cu dragoste de Dumnezeu și cu inimă mare, care vor consimți să sprijine cu o sumă de bani după puteri, sau cu materiale necesare reparațiilor.

“Este păcat ca acest colțișor de rai să fie lăsat de izbeliște. Pe viitor, cu ajutorul pe care îl așteptăm, mănăstirea va putea să fie pentru credincioșii din zona Moldovei de Jos loc de liniște și de rugăciune, de alinare a sufletului. Este o zonă foarte frumoasă, un colț de natură pe care civilizația nu a reușit să-l pervertească. Vegetația zonei include stejar, gorun, carpen, frasin, tei, arțar, ulm, scorus, porumbar și măceș. Când este cald, este o nebunie de flori pe aici. Fauna pădurii este și ea diversă: vulpi, dihori, nevăstuică, misterți, căprioare, privighetori, ciocârlii, guguștiuci, cuci, pupeze, coțofene. Într-un cuvânt, pentru oamenii care vor liniște și reculegere, Mănăstirea Măgarul și împrejurimile acesteia sunt tot ce le trebuie. Este o adevărată oază de liniște și confort sufletesc”.

Simona MIHĂILĂ

Agățată de lume doar cu un firicel de drum care își face loc îndrăzneț prin zidul de arbori seculari, Mănăstirea Bujoreni, cunoscută de oamenii locului după denumirea sa istorică, Măgarul, e ca o taină ascunsă în inima unui deal împădurit. Cum te desprinzi de șosea și intri pe el, te întorci în urmă cu sute de ani, când sălbăticia nu era o mirare pentru nimeni. Unde întorci ochii, numai copaci și hățișuri. Cărăruia, însă, e curată și netedă ca palma și-atât de întortocheată, de nervoasă, că-ți dă impresia că nu are direcție. Te uiți în urmă și nu o mai…

Review Overview

About Mihai Vasile

3 comments

  1. e o secta ce nu va va ajuta sa scapati de pacate. duhovnicii buni nu sunt ca aia de acolo, nu incalca sfintele canoane
    cei care se duc la cei de acolo se vor gasi la un moment dat in inselare

  2. pentru unii Hristos a devenit o simpla afacere, nu Viata Adevarata. Dar vor primi rasplata lor

  3. ei spun ca nu e mare gresala , iar in realitate este vorba de cea mai periculoasa erezie din istoria bisericii , infiltrata chiar in interior, institutii subordonate ei
    asta spune si un sfant aici. de ce nu e canonizat- desi l-au gasit cu sfinte moaste, ci le-au ingropat pentru a fi ascunse?

x

Check Also

Blestemul COVID-19. Antreprenorii vasluieni au înroșit telefoanele de la Inspecția Socială și Forțele de Muncă

de Dănuț CIOBANU  În cursul zilei de ieri, telefoanele ...

Prognoze sumbre: peste 5.000 de șomeri în privat, reduceri de personal și tăieri de salarii la bugetari

de Dănuț CIOBANU  Situația economică de la nivelul județului ...

AJPIS Vaslui va plăti indemnizația de sprijin pentru micile afaceri afectate de criza COVID-19

Începând de astăzi, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspectie ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: