Google+
Home » Social » Ultima depoziție despre lagărele comuniste – Ororile torționarilor

Ultima depoziție despre lagărele comuniste – Ororile torționarilor

Călăi precum Vișinescu sau Ion Ficior, care au schilodit și ucis zeci, sute de persoane, sunt trași la răspundere abia acum, la aproape o jumătate de secol de la comiterea abominabilelor fapte. Abia acum, aflați spre apusul vieții, sunt aduși în fața magistraților deopotrivă torționari și victime, într-o ultimă confruntare, în încercarea de a-i pedepsi pe primii și izbăvi pe ceilalți, urmăriți încă, mulți dintre ei, de amintirile atrocităților îndurate. Pentru unii, însă, procesele nu mai au niciun sens. Izbăvirea lor s-a produs deja. În această situație este vasluianul Toader Botez, fost deținut politic, plecat la cele veșnice în frigul primăverii lui 2014. De pe patul ultimelor zile, el a lăsat, totuși, o ultimă depoziție pentru procurorii care l-au chemat la București, la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Reporterii Est News au intrat în posesia acestei ultime mărturii, care conține pasaje tulburătoare cu descrieri amănunțite despre cum erau mitraliați, bătuți, înfometați și înfrigurați cei care au avut curajul să gândească.

Roxana NĂSTASĂ

Unul dintre cei care au cunoscut cele mai groaznice chinuri și torturi în închisorile românești a fost vasluianul Toader Botez. Născut în 1932, el a decedat în acest an pe 24 februarie, la vârsta de 82 de ani, lăsând în urmă multe amintiri dureroase de pe vremea când a fost închis și o scrisoare care a fost redactată cu puțin timp înainte ca acesta să plece dintre noi. Chemat ca martor la București pentru ancheta cu privire la torționari, fiindcă nu se putea deplasa, el a redactat o scrisoare de patru pagini în care a povestit cu lux de amănute câteva evenimente din perioada de detenție care a fost necesară în activitatea pe care o desfășura Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Conform scrisorii redactată de acesta, el a înființat cu alți ofițeri, o organizație militară. Nu la mult timp după, comuniștii au aflat și l-au arestat, pe data de 11 iulie 1955, împreună cu un grup de militari și ofițeri din Unitatea de Tancuri din Târgoviște, unde făceau stagiul militar. Prin sentința nr. 1.104 din 13 decembrie 1955, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru crimă de uneltire împotriva ordinii de stat, acesta fiind începutul calvarului prin care urma să treacă.

Așa cum a relatat fostul deținut politic, după condamnare a fost dus împreună cu ceilalți arestați la Fortul 13 Jilava, unde au stat până în luna octombrie, când au fost duși la penitenciarul Gherla. Acolo, Toader Botez a stat până în august 1959, când a fost îmbarcat în vagoane de boi împreună cu un lot de nouă sute de deținuți, ajungând în Balta Mare a Brăilei, în colonia Stoenești. Era doar începutul calvarului, povestește fostul deținut, care nu a putut nici măcar să ia legătura cu familia pe timpul detenției.

„În perioada când eram în Gherla, în 1958, deținuții din anumite camere au protestat prin blocarea ușilor și aruncarea obloanelor de la geam, cerând să se dea dreptul de a comunica cu familiile, drept ce se întrerupsese din 1956. Am fost somați să încetăm strigătele și să deblocăm ușile. La refuzul nostru au făcut uz de focuri de armă și de furtune cu apă, apoi au forțat ușile care erau blocate și ne-au scos afară. În momentul când plutonierul Cârciu mă trăgea de haină, sergentul Ciobanu m-a lovit cu ciocanul, rupându-mi arcada ochiului stâng. Nu știu cum, însă am ajuns la parter de la etajul trei. La parter am fost scoși în jur de trei sute de deținuți iar după câteva ore am fost băgați în camere. A doua zi ne-au bătut lanțuri la picioare și apoi treceam printr-o cameră unde era o echipă formată din locotenent Istrate, locotenent Tudoran, plutonier Cârciu, plutonier Șomlea, sergent Ciobanu și sergent Potcoavă. O echipă de doi te puneau pe o bancă și îți aplicau 15 lovituri de bețe și te trimiteau în camera de unde te-au scos. Din luna iunie 1958 și până prin martie 1959, acest tratament ni s-a aplicat cam de două-trei ori pe lună, dar numai duminica, iar lanțurile le-am purtat două luni. Când ne scotea la plimbare, atât la coborâre cât și la urcare treceam prin ciomegele supraveghetorilor care stăteau pe casa scării și ne loveau unde se nimerea. Acest tratament a durat câteva luni, iar cât am stat în Gherla, legătură cu familia nu am avut” se arată în scrisoarea redactată de Toader Botez.

„Normele și mâncarea erau pentru exterminare”

Apa, țânțarii și șerpii din Deltă, șobolanii, păduchii, întunericul, bătaia, lipsa hranei au fost o constatntă a perioadei în care fostul deținut politic vasluian a fost în campania de recoltare de stuf după cum el însăși povestește în scrisoarea sa.

„Indiferent de vreme, că erau ploi, ninsori, noi eram scoși la muncă, iar neîndeplinirea normei însemna izolare și nu în puține cazuri, bătaie. Am fost bătut de întreaga echipă, pentru că nu am îndeplinit norma. Din echipa de bătăuși de la Stoenești faceau parte plutonier Prisăcaru, plutonier Tătaru, sergent Grecu, sergent Căpățână, iar comandant la colonie era locotenent Petrescu. După regimul aplicat și după munca depusă, majoritatea eram bolnavi distrofici. Din luna decembrie a fost ales un lot de nouă sute de deținuți, atât de la barăci, cât și de la saivane, unde eram câteva sute, formând lotul de la Periprava. Deși am fost selectați ca bolnavi, am ajuns pe bacul 4 pentru recoltare de stuf. Din lotul de nouă sute, trecând prin fața colonelului Condurache în șir indian, care ne făcea semn cu mâna, care să treacă într-o parte și care în cealaltă, s-a format lotul de 540, care pe data de 10 decembrie 1959 am fost îmbarcați pe bacul 4 și trimiși la recoltat stuf. Bacul nu era căptușit și în momentul când intram înăuntru se făcea condens și cei care dormeam la rândul patru de paturi, stăteam cu pătura pe noi tot timpul nopții. Nu ne-am dezbrăcat și nici nu ne-am spălat până la încheierea campaniei de recoltat, adică pe 20 martie 1960.

Pentru că Dunărea era înghețată și norma de optsprezece maldări tăiați, legați și cărați la mal, trebuia făcută, iar noi tot timpul lucram cu picioarele în apă, din 540 câți am plecat pe 10 decembrie 1959, pe 20 martie 1960 ne-am întors doar 320 de deținuți.

Când am ajuns cu bacul la ponton la Periprava, toate saltelele au fost scoase bucăți mucegăite, noi am fost duși la colonia Grindu, aparținând tot de Periprava și hainele au fost băgate în etuvă fiindcă eram plini de păduchi. Paturile erau suprapuse câte patru și dormeam câte doi în pat. Eu am dormit cu un deținut pe nume Gorgan, care cred că era din nordul Moldovei. Prin luna ianuarie 1960, într-o noapte când am vrut să-l învelesc, era mort”.

Tentativa de evadarea

Într-una din campaniile de stuf din Deltă, fostul deținut politic Botez nu a scăpat ocazia de a evada, împreună cu un coleg de suferință. Prin luna iunie 1960, a fost dus la colonia Strâmba din Balta Mare a Brăilei, unde a lucrat la întreținere de diguri, la săpat șanțuri pentru irigare și la lucrări agricole. Până în 1964, când a fost eliberat, a făcut naveta între Delta Dunării, Periprava și Balta Brăilei.

„În 1962 mă găseam pe bacul 4 ancorat pe brațul Chilia și lucram la defrișarea unui teren pe unde trebuia să săpăm un canal de desecare. Eram o echipă de șapte deținuți. Eu cu unul, pe nume Manolache Titi, am pus la cale planul de evadare, iar pe 19 iulie 1962, împreună cu Manolache am evadat. Când escorta a dat adunarea de plecare la bac au constatat că lipsesc deținuți. Au tras o rachetă roșie anunțând evadarea. Echipa a fost ținută pe loc până ce au venit de la centrul Periprava, au format echipe de căutare, dar nu ne-au găsit. Am mers și dormit prin baltă până pe data de 23, când am ajuns aproape de cracul Sulina, care era navigabil. În dimineața de 23, am fost prinși de grăniceri care ne-au dus la Periprava unde am fost puși în lanțuri și băgați la izolare, fiecare în câte o celulă. Mi s-au pus lanțuri cu două verigi, agățându-mi o bilă de metal de 5 kg la fiecare două zile”.

A stat aproape un an la carceră legat cu lanțuri la picioare și cătușe la mâini, iar când și le-a dat jos, lanțurile s-au scos cu tot cu carnea de pe picioare. Acestea au fost doar câteva din consecințele ce a trebuit să le suporte pentru că a îndrăznit să încerce să evadeze.

„Aveam 38 de kilograme”

După prima lună de carceră, medicul l-a cântărit din curiozitate și avea 38 de kilograme. „Din toată luna cât am stat în lanțuri, mâncare caldă am primit de cinci ori. Am mai stat două luni de zile tot în acele celule, dar cu pat și regim normal de detenție. Spre sfârșitul lunii octombrie, am fost duși la Tribunalul Tuleia, unde am primit câte trei luni de detenție pentru evadare. După condamnare, am fost duși la colonia Grindu, care aparținea de Periprava, unde am stat la izolare cu lanțuri la picioare până în luna martie. În aria de colonie au format o brigadă de evadați, care a lucrat în interiorul coloniei”.

Din luna mai 1964, a fost transferat din Balta Brăilei la colonia Strâmba. În luna iunie 1964, toți deținuții din Balta Brăilei, aproximativ 1.000, au fost adunați la colonia Salcia. Conform decretului 411, începând cu data de 10 iulie, câte un lot de o sută de deținuți erau eliberați în fiecare zi. Pe 21 iulie a fost și Toader Botez eliberat, doar cu hainele de pe el. Norocul nu i-a surâs nici de data aceasta pentru că a venit un susținător care l-a scos din lot și i-a spus că nu poate pleca. A fost anunțat că trebuie să execute cele trei luni pentru evadare, deși în 1963 îl anunțase că cele trei luni au fost grațiate. A mai stat în colonia Salcia până pe 4 octormbrie, când a fost eliberat. Pentru toată munca desfășurată în cele mai inumane condiții, a primit doar bani pentru drumul până acasă.

A fost arestat din nou

„În 1969, lucram la Combinatul Siderurgic Galați, acolo am constituit un grup de 16 muncitori , dar politica dusă de regimul comunist, prin trădarea unui anume LucaTiberiu din Brașov, pe data de 5 decembrie 1969, am fost arestați. Ancheta s-a desfășurat la securitatea din Galați până în luna mai 1970 când am fost transferați la securitatea din Rahova București. Pe data de 11 iunie 1970, prin sentința nr. 276 am fost condamnat pentru complot la 20 de ani de temniță grea. Din tot regimul decsris din temnițele și lagărele de muncă comuniste, perioada în care am stat la Aiud, luna octombrie 1970 până pe 21 iulie 1977 când am fost pus în libertate, nu se practica bătaia la fel erau obloane la geam, izolarea se făcea în aceleași condiții cu o zi hrană caldă și două reci, patul era prins în perete la ora 5 și îl cobora la ora 22.

La Aiud am executat 50 de zile, izolarea făcându-se cu lanțuri în picioare. În una din zile când eram la izolare am fost vizitat de către comandant, cu dânsul mai era un maior, în timp ce reproșam condițiile de izolare, maiorul m-a întrebat dacă am mai fost în detenție, atunci mi-am dat seama că maiorul era fostul locotenent Tudoran, bătăușul de la Gherla. Pentru a exprima grozăviile prin care au trecut foști deținuți, nu se găsecc cuvinte, de aceea nici eu nu le găsesc”.

Călăi precum Vișinescu sau Ion Ficior, care au schilodit și ucis zeci, sute de persoane, sunt trași la răspundere abia acum, la aproape o jumătate de secol de la comiterea abominabilelor fapte. Abia acum, aflați spre apusul vieții, sunt aduși în fața magistraților deopotrivă torționari și victime, într-o ultimă confruntare, în încercarea de a-i pedepsi pe primii și izbăvi pe ceilalți, urmăriți încă, mulți dintre ei, de amintirile atrocităților îndurate. Pentru unii, însă, procesele nu mai au niciun sens. Izbăvirea lor s-a produs deja. În această situație este vasluianul Toader Botez, fost deținut politic, plecat la cele veșnice în frigul…

Review Overview

User Rating: 4.68 ( 2 votes)

About Mihai Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: