Home » Administratie » Vasluienii muncitori vor achita chiriile pomanagiilor: Locativa vrea subvenții pentru datornici

Vasluienii muncitori vor achita chiriile pomanagiilor: Locativa vrea subvenții pentru datornici

În vreme ce mii de vasluieni nu știu cum să-și mai achite ratele la creditele imobiliare ori ipotecare, iar alte câteva mii sunt deja în executare silită pentru că nu și-au mai putut achita împrumuturile, conducerea SC Locativa Vaslui SRL face demersuri la nivelul Consiliului local (CL) al muncipiului reședință în vederea subvenționării tarifelor de închiriere a locuințelor sociale. Dacă această inițiativă va fi aprobată de consilierii locali, aproape două miliarde ar putea fi alocați anual din bugetul municipalității pentru chiriile celor care stau în locuințele sociale, în condițiile în care cei mai mulți dintre ei stau deja cu mâna întinsă la pomana statului, fiind beneficiari ai venitului minim garantat.

 Bogdan RUSU

 Principala obiecție a bunilor plătitori de taxe și impozite este tocmai faptul că Locativa vrea ca CL să subvenționeze chiriilor plătite de rău platnici. Mâine, judecătorii vasluienui vor decide soarta SC Locativa Vaslui SRL, la finalul unui proces fulger în care Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat demararea procedurii de insolvență, ca urmare a debitelor acumulate de gestionarii fondului locativ din municipiului Vaslui de zeci de ani. Datoria pe care ar trebui să o achite Locativa la stat este colosală și imposibil de recuperat: peste 21 de miliarde de lei vechi, în condițiile în care familiile care trăiesc în imobilele statului au venuituri de maxim 400 de lei pe lună, iar peste 60% dintre locatarii locuințelor sociale au datorii.

Potrivit articolului 44 din Legea locuinței (numărul 114/1996), nivelul chiriei percepute locatarilor de administratorul fondului locativ nu poate depăși 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni. Același articol din lege prevede ca diferența până la valoarea nominală a chiriei va fi subvenționată de la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde este amplasată locuința.

La nivelul municipiului Vaslui este vorba de peste 150 de persoane care au încheiat contracte de închiriere. Aceștia, în bună parte figurează în documentele Locativa ca având venituri mici și foarte mici (200-400 de lei pe lună), ori aplincând cele 10 procente prevăzute de legiuitor, rezultă că valoarea chiriilor încasate de Locativa se situează între 20 și 40 de lei lunar.

În paralel, de-a lungul timpului, Guvernul României a emis o serie de documente ce reglementează valoarea chiriilor pe care trebuie să le achite locatarii imobilelor de stat, în funcție de suprafața spațiilor închiriate, dar și de alți factori, cum ar fi zona fiscală în care se află imobilul. Presupunând că pentru un spațiu de locuit chiria stabilită după calculele efectuate în baza ordonanțelor guvernamentale ar fi de 100 de lei/lună, iar chiriașul plătește o chirie (în baza Legii 114/1996) de 20 de lei, restul sumei de până la 100 de lei ar urma să fie achitată din fondurile consiliului local.

Până în prezent, în nicunul din anii anteriori, CL nu a subvenționat chiriile aferente locuințelor sociale, iar dacă se va aplica din acest an fiscal, bugetul local ar fi ușurat destul de bine. Din moment ce peste 150 din săracii orașului domiciliază în imobile ale statului, subvenția lunară achitată de CL Vaslui ar însuma lejer peste 16.000 de lei/lună și peste 192.000/an (1,92 miliarde de lei vechi). Din păcate, imobilele nu sunt standardizate ca suprafață și se află în zone urbane diferite, astfel că se va depăși cu mult suma de 1,92 miliarde de lei vechi.

Chiar și dacă nu ar depăși-o, subvențiile alocate de CL ar fi demne de contestat, în condițiile în care de mai bine de doi ani olimpicii și elevii de top din Vaslui nu au primit burse de merit și de studiu.

Locativa, în insolvență. Care vor fi măsurile de reorganizare?

În cazul în care instanța decide intrarea declanșarea procedurii de insolvență a SC Locativa Vaslui, această societate va trebui reorganizată astfel încât să înceapă să-și achite debitele către stat. Va fi numit un administrator special, care va comanda activitatea firmei și care va trebui să găsească toate pârghiile necesare pentru a-i determina pe rău platnici să-și achite datoriile. Rămâne de văzut dacă acel administrator va recurge la evacuări și executări silite, sau se mulțumi să recupereze debitele înregistrare de cei care au gestionat spațiile locative de-a lungul timpului în mod defectuos, doar pe spinarea bugetului de care dispune CL Vaslui.

Istoria unui alt eșec al Consiliului local

Datoria către stat pe care o are în prezent Locativa SRL nu este legată de activitatea managerială a adminsitratorului actual al societății, ci a fost moștenită de la „dinastia” de directori ai SC Goscom SA Vaslui, care a lucrat defectuos ani la rând. Menționăm că înainte ca Locativa să se înființeze (în anul 2013), imobilele statului au fost administrate de SC Goscom SA. După ani de zile în care conducerea Goscom nu s-a prea interesat de de colectarea datoriilor pe care le aveau chiriașii, patrimoniul statului (spațiile de locuit) dar și datoriile au fost transferate spre gestionare unei noi societăți cu răspundere limitată, nou înființate: Locativa.

Administratorul numit în funcție s-a apucat de treabă, însă habar nu avea ce restanțe are de recuperat de la chiriași: 2.186.438 lei (aproape 22 de miliarde de lei vechi). Preluând fondul locativ de stat, șeful Locativei și-a asumat răspunderea de a administra locuințele sociale, locuințele proprietate de stat și cele ale municipiului și de a recupera restanțele pe care le aveau chiriașii care semneseră contracte cu Goscom. Ca urmare a faptului că acei chiriași nu dispuneau și nici nu vor dispune vreodată de banii necesari pentru a-și achita creanțele, Nicu Palade, adminstratorul Locativei s-a trezit într-un impas. Mai mult decât atât, firma pe care a lua-o în administrare nu dispune nici de patrimoniu propriu care să poată fi folosit pentru a negocia cu Direcția Regională a Finanțelor Publice (DRFP) o reeșalonare a datoriei de 2,1 miliarde de lei vechi. Astfel, instituția fiscală a solicitat instanței, pe 13 ianuarie 2015, introducerea Locativei în insolvență. Potrivit calculelor făcute de Finanțe, Locativa ar fi putut semna o reeșaloanare a debitului, în condițiile unei rate de 50.000 de lei/lună, pentru a se achita toate debitele în maxim 60 de luni. Bani însă are doar bugetul local. Locativa are mai puțin, iar chiriașii, din câte se pare, deloc.

În vreme ce mii de vasluieni nu știu cum să-și mai achite ratele la creditele imobiliare ori ipotecare, iar alte câteva mii sunt deja în executare silită pentru că nu și-au mai putut achita împrumuturile, conducerea SC Locativa Vaslui SRL face demersuri la nivelul Consiliului local (CL) al muncipiului reședință în vederea subvenționării tarifelor de închiriere a locuințelor sociale. Dacă această inițiativă va fi aprobată de consilierii locali, aproape două miliarde ar putea fi alocați anual din bugetul municipalității pentru chiriile celor care stau în locuințele sociale, în condițiile în care cei mai mulți dintre ei stau deja cu mâna…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile