Google+
Home » Administratie » Executați silit pentru neplata căldurii

Executați silit pentru neplata căldurii

de Marian MOCANU

Decisă să nu mai repete greșelile Termicii SA Vaslui, societate care a dat faliment din cauza proastei administrări și a debitelor neîncasate de la populație, Termprod SA, noua societate care, de doi ani, furnizează agent termic vasluienilor, a decis să țină din scurt datoriile clienților săi. Chiar dacă la acest moment, gradul încasărilor de la populație este de peste 85%, cu toate acestea, conducerea Termprod vrea să gestioneze cât mai bine această situație, astfel ca rău platnicii să se achite de debitele restante.

Din totalul de circa 760 abonați ai Terprod, 74, cu debite importante, au fost acționați în judecată pentru recuperarea datoriilor, dosarele a trei dintre ei ajungând deja la executorii judecătorești.

„Noi nu vrem să dăm pe nimeni în judecată, înțelegem că printre clienții noștri se află și familii sau persoane fără venituri sau cu o situație financiară precară. De aceea, am urmat cadrul legal, inițial prin somații și notificări, invitându-i să-și achite debitele restante, oferindu-le chiar și o eșalonare la plată a datoriilor. Mulți dintre clienții noștri au înțeles, și au început să-și achite datoriile. Pe ceilalți, care nu au dat nici un răspuns solicitărilor noastre, am fost nevoiți să-i acționăm în instanță pentru recuperarea debitelor la încălzire. Nu dorim să ajungem să le scoatem bunurile la licitație, cu atât mai mult cu cât datoriile nu sunt mari, între 1.000 și 3.000 lei, dar dacă nici așa nu înțeleg să-și achite obligațiile de plată, vom insista, prin executorii judecătorești, pe înființarea de propriri pe salarii, pensii sau alte venituri”, a declarat Tudorel Toma, directorul Termprod SA.

Deja, pe rolul Judecătoriei Vaslui, începând din luna iunie 2014, se află pe rol nu mai puțin de 74 de dosare având ca obioect cereri de valoare redusă pentru recuperarea datoriilor formulate de Termprod, 11 dintre aceste cereri fiind înregistrate la începutul lunii februarie a acestui an, privind datornici la plata energiei termice livrate.

În această iarnă, Termprod a furnizat agent termic atât persoanelor fizice, un număr de 760 beneficiari, precum și la instituții publice, cum ar fi Casa de Cultură a Sindicatelor „C. Tănase”, Școala generală nr. 3, ori la Piața Centrală.

Dintre persoanele fizice, doar 202 beneficiază de ajutoare de încălzire acordate de guvern, având așadar venituri pe mai mici de 786 lei/ membru de familie, sau de 1.082 lei pentru persoanele singure.

Costul de producere a agentului termic în municipiul Vasluie este de 474,09/gigacalorie, din care populația plătește doar 180 lei/Gcal, restul fiind subvenționat din bugetul municipalității.

Costul încălzirii în această iarnă a fost de circa 150 – 240 lei/lunar în cazul apartamentelor cu 2 camere, și de circa 220 – 300 lei/lunar, pentru apartamentele cu trei camere, în blocurile în care sunt mai mulți beneficiari ai încălzirii livrate în sistem centralizat, facturile fiind simțitor mai mici decât în cazul blocurilor cu doi, trei sau patru abonați.

„Deocamdată, situația societății Termprod SA este bună, nu înregistrăm datorii la stat, doar la furnizori suntem puțin în urmă cu plata unor facturi. Acest lucru se datorează faptului că, pe de o parte, funcționăm de doar doi ani, acesta fiind al doilea sezon rece în care livrăm agent termic, dar și pentru că încercăm să convingem clienții noștri să-și achite la timp căldura furnizată. În momentul în care nu vom reuși să încasăm facturile, am putea intra într-un cerc vicios, și să ajungem în imposibilitatea de a furniza căldură, ori de a intra în faliment, cum a fost cazul vechii societăți Termica SA, acum aflată în lichidare judiciară”, a dăugat directorul Tudorel Toma.

 Cum a „murit” Termica SA

 Practic, societatea Termprod a fost înființată în luna februarie 2013, pentru a prelua activele funcționale și activitatea de furnizare de agent termic de la o altă societate aflată în subordinea Consiliului Local Vaslui, SC Termica SA. Acesta din urmă funcționa de mai bine de 40 de ani, fiind înființată pe vremea comuniștilor, la începutul anului 1990 furnizând căldură și ocazional apă caldă la peste 11.000 de abonați.

Odată cu introducerea gazului metan, numărul abonaților s-a redus drastic, ajungând la mai puțin de 800, câți sunt în prezent branșați la sistemul centralizat de termoficare. Din această cauză, dar și a prostului management din anii 2000, atunci când unii directori au devalizat societatea, SC Termica SA a ajuns să acumuleze datorii din ce în ce mai mari la furnizori, dar și la bugetul de stat.

Trecerea sistemului de facturare și încasare a contravalorii agentului termic livrat populației de la asociațiile de locatari direct la furnizor a produs o nouă destabilizare financiară a societății, unii administratori predând Termicii spre încasare sume mai mari, care includeau și restanțe la plata întreținerii, unii administratori de asociații de proprietari profitând și scăpând de adevărate găuri negre financiare din contabilitățile proprii. În plus, conducerea de atunci a societății au început un amplu program de modernizare a centralelor termice de cvartal, dat fiind faptul că fosta uzină din zona industrială era depășită și îmbătrânită tehnologic, costurile producerii agebtului termic fiind foarte mari. Astfel, în cartierul 13 decembrie, a început construirea unei centrale termice cu cogenerare, lucrare care a secătuit și mai mult bugetul societății.

La sfârșitul anului 2011, Termica SA Vaslui înregistra datorii de peste 40 milioane lei (400 miliarde lei vechi) la bugetul de stat, și alte milioane de lei la furnizorii de apă, energie electrică și gaz metan. Chiar și așa, societatea a mai rezistat un sezon rece, grație subvențiilor primite de la guvern, pentru ca, la începutul anului 2013, Consiliul Local Vaslui să ia decizia abandonării vechii societăți Termica SA și înființarea uneia noi, care să preia activele funcționale, respectiv cele șase puncte termice de cartier și rețeaua de distribuție aferentă.

Ulterior, în vara anului 2013, Termprod SA a câștigat licitația organizată de primărie pentru furnizarea de agent termic către populație, la licitație participând și alte două societăți interesate de acest domeniu. Creanțele către stat și furnizori, incluisv către foștii angajați, dar și datoriile populației, au rămas în patrimoniul Termica SA, inclusiv fosta uzină de producere a agentului termic din Zona Industrială cu terenul aferent. În aceste condiții, rămasă și fără obiect de activitate ori beneficiari ai serviciilor, Termica SA Vaslui a intrat în lichidare judiciară, fosta societate, la care lucrau cândva circa 2.000 de salariați, și livra căldură în peste 11.000 apartamente, instituții sau societăți comerciale, ajungând doar o tristă amintire.

Comments

comments

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: