Google+
Home » National » Madonna a pozat nud pentru a protesta față de „ipocrizia rețelelor de socializare”

Madonna a pozat nud pentru a protesta față de „ipocrizia rețelelor de socializare”

Cântăreața americană Madonna a publicat o fotografie nud pe contul ei de pe Instagram pentru a protesta față de „ipocrizia rețelelor de socializare”, informează site-ul elle.fr.

Potrivit presei americane, noua fotografie face parte din campania mondială de promovare a celui mai recent album al artistei americane.

După ce a fost parodiată pentru o fotografie care o prezenta pe vedetă în timpul semnării unui contract, cântăreața, în vârstă de 56 de ani, a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie în care pozează complet goală.

„De ce ar fi posibil să îți arăți fesele, dar nu și sânii? Poți să te îneci în ipocrizia rețelelor de socializare”, afirmă cântăreața americană în textul care însoțește acea imagine. Mesajul ei a fost urmat de hashtag-urile „Artă pentru libertate”, „Unapologetic Bitch” și „Rebel Heart” – cel din urmă fiind de altfel titlul celui mai recent album al ei.

Pentru a-și nuanța și mai mult afirmația, Madonna și-a „acoperit” sânii din acea fotografie de pe Instagram cu o bandă neagră.

Noul ei album, „Rebel Heart”, lansat pe 9 martie, a generat păreri împărțite în rândul criticilor de specialitate și chiar în rândul fanilor artistei. Vânzările din primele săptămâni de după lansare pentru acest material discografic, al 13-lea din cariera ei, au fost mai mici decât cele generate în perioada echivalentă de precedentul ei album, „Hard Candy”, apărut pe piață în 2008. Specialiștii explică acest semi-eșec al cântăreței americane prin faptul că ritmurile electro de pe noul album nu au fost suficient de antrenante pentru a-i convinge pe critici, iar unii dintre internauți merg până într-acolo încât spun că a sosit timpul ca Madonna să se retragă din activitate.

Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită și „Queen of Pop (regina muzicii pop)”, Madonna este și cea mai bine vândută cântăreață din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În august 2009, Madonna a concertat la București, în cadrul turneului „Sticky and Sweet”.

Sursa: mediafax.ro

Cântăreața americană Madonna a publicat o fotografie nud pe contul ei de pe Instagram pentru a protesta față de "ipocrizia rețelelor de socializare", informează site-ul elle.fr. Potrivit presei americane, noua fotografie face parte din campania mondială de promovare a celui mai recent album al artistei americane. După ce a fost parodiată pentru o fotografie care o prezenta pe vedetă în timpul semnării unui contract, cântăreața, în vârstă de 56 de ani, a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie în care pozează complet goală. "De ce ar fi posibil să îți arăți fesele, dar nu și sânii? Poți să…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: