La țară. Povestiri din satul tău – Cozmești, file de istorie

Alex SAVA

Comuna Cozmești este cunoscută în zilele noastre mai mult pentru preocupările artistice ale localnicilor decât pentru istoricul și bogățiile ei. Oamenii locului păstrează legende transmise din generație în generație încă din vremea Sfântului Moldovei, Ștefan cel Mare. Se spune că, înaintea bătăliei de la Vaslui, domnitorul ar fi dat ordin să fie ascunsă toată averea Curții Domnești într-o vâlcea din pădurile Băleștiului. În comună mai găsim Mănăstirea Fâstâci, construită acum 400 de ani, martor al multor întâmplări devenite pilde de înțelepciune. Încărcătura istorică a așezării este completată și de faptele odioase ale trupelor rusești care au fost cantonate aici în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, precum și de patimile oamenilor care au îndrăznit să aibă propriile credințe și aspirații politice pe vremea comunismului. Cei care au condus comuna în „era libertății”, preocupați mai mult de înavuțirea rapidă sau pur și simplu îmbătați de puterea funcției, au așezat, prin ignoranța lor, uitarea peste zbuciumata istorie a locului. Dar lucrurile par să se schimbe…

 În comuna Cozmești își duc traiul peste 2.400 de suflete, care stăpânesc și, în unele cazuri, lucrează circa 2.500 de hectare. Comuna este compusă din satele Bălești (localitatea de reședință), Fâstâci, Cozmești și Hordilești. Este așezată în partea de N-V a județului, la 25 Km de municipiul Vaslui și este traversată de la Nord-Vest către Sud-Est de râul Stemnic și de pârâul Fâstâca.

Hidrografia a condiționat și influențat răspândirea populației pe teritoriul comunei. Populația este localizată în cele două bazine hidrografice, râul Stemnic și pârâul Fâstâca, care are o lungime de circa trei kilometri și se varsă în râul Stemnic, la ieșirea din satul Bălești.

Râul Stemnic flueaza pe teritoriul comunei pe o lungime de circa șase kilometri. Ambele au debite mici, dar în cazul ploilor torențiale pot produce pagube importante în satele Fâstâci și Balesti.

Din punct de vedere al faunei, în comună se întâlnesc specii caracteristice silvostepei și stepei continentale. Astfel, în pădurile din zonă găsim gorun, fag, carpen, frasin, ulm, tei, stejar, dat și arbuști precum cornul, mărul pădureț și măceșul.

Din punct de vedere al faunei, se disting două biotipuri, specifice pădurilor de foioase (lupul, vulpea, mistrețul, căprioara, iepurele, veverița, bursucul, dihorul, pițigoiul, mierla, cucuveaua, bufnița) și stepei/silvostepei (popândău, hârciog, șoarecele de câmp, potârnichea, prepelița etc).

 Beciul lui Ștefan cel Mare

 Bătrânii locului povestesc o frumoasă legendă legată de domnia lui Ștefan cel Mare și prezența sa prin aceste locuri. Se spune că, în ajunul bătăliei de la Vaslui, voievodul a poruncit ca întreaga avuție a Curții Domnești să fie ascunsă în pădurile Băleștiului. Slujitorii, care le-au ascuns într-o vâlcea, ce se cheamă și acum Beciul lui Ștefan cel Mare, au fost atacați pe drumul de întoarcere de o patrulă turcească și nimeni nu a mai știut ce s-a întâmplat cu avuția domnească. Oamenii locului spun că în fiecare seară de Înviere, beciul se deschide pentru câteva clipe și dacă cineva vede ce este acolo rămâne mut și paralizat de nu poate povesti nimănui despre ceea ce a văzut.

În ciuda blestemului pus pe acareturile domnești, de-a lungul timpului mulți s-au încumetat să vadă cu ochii lor minunea, însă fără izbândă.

 Turist în Cozmești: Istoricul Mănăstirii Fâstâci

 Ansamblul monahal de la Fâstâci este principalul obiectiv turistic al comunei. Construcția este situată pe piscul cel mai înalt al pădurii, numit și Sălbaticul, pentru că acolo a trăit un om retras de lume. De asemenea, se spune că din această locație Ștefan cel Mare a pornit noua luptă de la Podul Înalt, după ce și-a regrupat trupele în urma luptei de la Valea Racovei.

Prima biserică a fost ctitorită în secolul al XVII-lea de familia Palade. Actuala biserică a fost zidită de Voievodul Mihail Racoviță, în anul 1721 (în a treia sa domnie între 1715-1726). Satul Fâstâci a fost dat din 1641 lui Racoviță Cehan, al doilea logofăt și soției sale Teofana. Mânăstiea exista și în anul 1694, martor stând actul de hotar al lui Mardare și Talpeș Vornicul, care spune că a ales 70 de pământuri, alături cu Băltenii și mănăstirea.

Voievodul Mihai Racoviță a înzestrat mănăstirea cu moșii și sate. În unele lucrări existente la Episcopia Hușilor, se arată că în anul 1809 mănăstirea Fâstâci din ținutul Vaslui, ținea de mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai și apoi a fost închinată mănăstirii Frumoasa din Iași. Arhimandritul Ioasaf Blându a construit în 1834 clădirea stăreției și chiliilor, clopotnița și zidul înconjurător.

În 1850-1851 arhiereul Chirii Simachi, a renovat biserica punându-i acoperiș nou din tablă, pardoseală de marmură, o nouă catapeteasmă și pictând-o. Tototdată a înzestrat-o cu odoare și veștminte. O mare furtună declanșată în 1881 a rupt acoperișul, care a fost refăcut cu bani de la stat.

Implicarea statului în reparațiile bisericii duce la concluzia că după secularizarea averilor mănăstirești si plecarea călugărilor greci în 1864, a devenit biserică de mir. În 1898 s-a pus un nou acoperiș bisericii de către Preotul Pavel Manoilescu, care după cum arată biografia lui, a făcut școala primară la mănăstirea Fâstâci. Învățători i-au fost călugării Nicanor și Diomid, ei fiind cei care au înființat școala primară în mănăstire. Dependințele mănăstirii s-au ruinat în 1918, dar statul le-a reparat și a adus aici un orfelinat.

Cutremurul din 1940 a fisurat zidurile bisericii și statul alocă din nou fonduri, în 1967, pentru reparații. Reparațiile au durat până în 1977, în acest timp făcându-se și o nouă pictură.          După 1990 mănăstirea a fost reînființată ca mănăstire de călugări, dar după 1993 a devenit mănăstire de maici.

Biserica este din zid în plan treflat, cu spațiul compartimentat în altar, naos, pronaos și pridvor închis. Absida cilindrică a altarului este luminată de o fereastră mare la est și câte una mai mică la sud și nord.

Catapeteasma este din lemn de tei cu o foarte frumoasă ornamentație sculpturală aplicată, în care predomină elementele vegetale. În sistemul de boltire predomină calotele sferice. Naosul este luminat pe mijlocul absidelor de câte două ferestre mari, pe care se suprapun alte două, mai mici. La limita cu pronaosul mai are câte o fereastră pe zidurile din sud și nord. Pe naos este o turlă mare deschisă, circulară în interior și octogonală în exterior.

Naosul se delimitează de pronaos printr-un zid care duce până la boltă, cu o largă deschidere în arc. Pronaosul are o boltire semicilindrică. Și pe pronaos este o turlă deschisă, tot cilindrică în interior și octogonală în exterior. Pronaosul este luminat de câte o fereastră mare la sud și nord, pe care se suprapune câte una mai mică.

Pridvorul, adăugat probabil mai târziu, este luminat de trei ferestre foarte mari la vest și una la sud, terminate în arc frânt. În partea superioară se termină cu două calote sferice, simetrice față de axul central al bisericii. În pridvor se intră prin vest, pe o ușă de lemn în două canaturi, cu geamuri în partea superioară. Din pridvor în pronaos se intră pe o ușă masivă din lemn de stejar, cu întărituri metalice. Pardoseala din biserică este din marmură, iar în pridvor din plăci de ceramică. Acoperișul este din tablă zincată.

Pictura este realizată în tehnica frescă (după reparațiile terminate în 1977), de pictorul Vasile Pascu din Focșani. La intarea în pronaos, pe dreapta (peretele vestic), este tabloul votiv al ctitorului Mihail Racoviță (1721) ținând biserica în mâna dreaptă și Iisus Hristos care binecuvintează biserica. În partea stângă sunt pictați Episcopii Partenie Ciopron și Eftimie Luca al Romanului.

Fațadele văruite în alb, au un brâu simplu de jur împrejur, la 2/3 din înălțime. Sub brâu și deasupra lui sunt rânduri de cărămizi, profilate în dinți de fierăstrău. De la jumătatea zidurilor în jos sunt colonete care formează între ele firide terminate în arc frânt. În partea superioară, de jur împrejur, sunt ocnițe ornamentate cu stucaturi, iar în partea de vest la intrarea în pridvor, ocnița are sculptată stema Moldovei. De jur-împrejurul bisericii sunt trotuare largi din dale mari de piatră.

Incinta este împrejmuită cu un zid de piatră, înalt de peste trei metri.

 Lucrurile încep să se miște

Hristache Sima

 Cei care au păstorit comuna în „epoca libertății” au fost preocupați de alte probleme, lăsând pe ultimul plan sau omițând total promovarea potențialuli turistic al comunei ori conservarea frumuseților acestor plaiuri. Așa se face că, după 25 de ani de „democrație” și după opt ani de Uniune Europeană, Cozmeștiul este topit de probleme sociale și administrative.

„Când am venit aici, am constat că în ultimii 20 de ani nu s-a făcut nimic pentru comună. A trebuit să facem totul de la zero, iar lucrurile încep să se miște”, spune Hristache Sima, primarul comunei, ales în 2012.

În cei trei ani de mandat, el a reușit să facă mai multe proiecte, cel mai important fiind cel care prevede asflatarea drumului de acces DJ 207 E.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=AmyX838R–M&w=420&h=315]

„Cu ajutorul celor de la conducerea județului, sperăm ca în două săptămâni să tăiem panglica la primul kilometru de asfalt”, mai spune Sima încrezător.

Asflatarea celor șapte kilometri de drum de piatră care leagă cele patru sate componente ar fi, de departe, o realizare capitală, știut fiind faptul că o infrastructură rutieră bună schimbă oportunitățile locului.

„O altă mare problemă pe care o mai avem aici, la Cozmești, este de ordin social. Mulți dintre localnici nu au acte de proprietate pe terenurile de sub constrcții și nu pot beneficia de anumite drepturi, cum ar fi, spre exemplu, ajutorul de căldură. Ei au dreptul conform legii, dar nu pot beneficia pentru că nu au aceste acte”, mai spune primarul Sima.

Din punct de vedere economic, situația comunei nu e tocmai roză. Din cei 2.400 de localnici cât numără Cozmeștiul, 435 sunt beneficiari ai Legii 416, privind venitul minim garantat. Cu toate acestea, ei ajută, totuși, bugetul local.

„Cu cei de la 416 am reușit să salvăm mulți bani din bugetul local. Sunt multe lucruri de făcut: garduri, fântâni, școli… Sunt lucruri care nu s-au făcut de 20 de ani. Iar paradoxul e că în consiliul local te judecă pentru lucrurile nefăcute tocmai cei care au fost la cârma comunei în această perioadă, în care nu s-a făcut nimic”, mai spune primarul.

Un alt deziderat al edilului este darea în folosință a Școlii Fâstâci, a cărei construcție a demarat în 2007 și a trenat ani de zile, din cauza contrelor dintre constructor și fosta orânduire a comunei. De altfel, școala de aici a fost „vedeta” mai multor emisiuni TV, iar în presa scrisă au curs râuri de cerneală despre cum micuții învățau într-o dărăpănătură, în timp ce noua construcție era în litigiu.

 Fanfara „Stemnicul Junior”, mândria comunei

Fanfara „Stemnicul Junior” Cozmești

 Lăutăria este ocupația secundară a multor locanici din Cozmești. Pe vremuri, Fanfara Cozmești era infinit mai renumită și mai apreciată decât cea de la Zece Prăjini, spun localnicii. Doar că, o dată cu trecerea timpului și cu intervenția tehnicii, mulți au urcat alamele în pod. E mult mai ieftin să faci o nuntă cu calculatorul decât să chemi fanfara. Cu toate acestea, la Cozmești s-a născut Fanfara de copii „Stemnicul Junior”, proiectul de suflet al primarului Sima.

„Fanfara de Copii s-a născut din dorința de a duce mai departe tradiția locului. Când eram eu copil, Fanfara de Fâstâci era mai ceva decât cea de la Zece Prăjini. Copiii care sunt acum la fanfară pot fi viitorul acestui loc. Iar în general pe copii trebuie să insistăm, pentru că cei trecuți de 40 de ani au altă mentalitate și sunt mai puțin receptivi la problemele comunității. Ce avem în vedere acum cu acești copii este să facem un proiect să le cumpărăm instrumente noi, pentru că ei acum cântă la instrumentele bunicilor, ale părinților. Sunt vechi și nu toate sună așa cum ar trebui”, mai spune primarul.

Copiii din fanfară fac repetiții de două ori pe săptămână cu un profesor local, ajutat îndreaproape de Romeo Tălmaciu, cel care pregătește celebra Fanfară „Rotaria”. Deși este o grupare care a luat ființă abia cu un în urmă, Fanfara copiiilor a înregistrat deja rezultate notabile, cel mai important fiind Trofeul „Fligornul de Aur”, obținut la Festivalul Fanfarelor de la Lipovăț.

Deși fanfara este un proiect la care primarul Hristache Sima ține foarte mult, el spune că principala condiție pentru accesul în trupă este prezența școlară: „Prioritatea numărul unu pentru copiii din fanfară trebuie să fie școala. Dacă nu merg la școală sau dacă au rezultate slabe, nu mai au ce căuta la fanfară”.

 Din ororile comunismului

 La Bălești l-am întânit pe nea Ionel Mavrodin care, la 87 de ani, este un manual vorbitor de istorie. Doar urechi de ascultat să ai! Copil fiind, în 1943 și-a văzut tatăl împușcat de ruși în casa părintească, episod pe care îl rememorează în detaliu, dar despre care nici acum, după mai bine de 70 de ani, nu este dispus să vorbească.

De la tatăl său a moștenit nu numai averea „chiaburească”, ci și convingerile liberale. Când comuniștii au declanșat marea operațiune de stăpânire, a vrut să fugă în munți, să se alăture rezistenței.

Ionel Tănasă

„Fratele meu, mai mare cu trei ani, a adus o carte: Istoria partidului comunist bolșevic. Și am citit acolo ce au făcut comuniștii și știam ce va urma aici. Povestea Bărăganului e apă de ploaie. La ei erau primari dintre ei, secretari dintre ei și așa mai departe. Acolo s-au născut, acolo s-au exterminat. De asta, în ’50, fratele meu a plecat de aici. Am vrut să plec și eu, în ’51. Am spus că plec în munți, dar era cam târziu. Îi cam curățise pe cei din Rezistență. I-au vândut preoții, gagicile, alții dintre ei… Mă gândeam că dacă mă duc, or să mă pună la probă, să nu fiu securist. Am spus că împușc un polițist și gata! Trec. Și l-aș fi împușcat pe șeful de post fără să mă gândesc. Îl împușcam cu toată plăcerea, vă rog să mă credeți”, povestește moș Tănasă.

Pentru convingerile lui politice, de care nu a vrut niciodată să se lepede, a avut mult de pătimit în viață. Partidul îi pusese deja emblema de „chiabur” și de „element dușmănos”. O dată pusă ștampila comuniștilor, tânărul Ioan Tănasă nici la armată nu a avut dreptul. În loc de asta a ajuns la Detașamentul de muncă, un fel de stagiu militar obligatoriu nu cu arme și instrucție, ci cu cazmale și betoane.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=mRCdwsAdGvE&w=420&h=315]

„În 1952 m-au luat de la Detașamentul de muncă. Dar eu dacă eram mai șugubăț și mai dezghețat – că nu degeaba am făcut șapte ani de școală cu gazdă la Vaslui – imediat m-au luat la ochi. Și-apoi eu acasă la tata am avut utilaje agricole, știam să lucrez una, alta… Și mi-a plăcut și fizica în viață… Și m-a luat la ochi un ofițer. Era tânăr, ca și mine. Cred că făcuse și el ceva de ajunsese acolo. Și l-am rugat să-mi dea și mie drumul acasă trei zile. Și m-a întrebat dacă am haine civile. I-am spus că am și buletin! Pe atunci dacă erai chiabur nu aveai voie să ai buletin, trebuia să îl predai când te lua. Dar eu nu l-am dat. Și m-a lăsat să plec. Când m-am întors, întârziasem o jumătate de oră. Și m-am dus să mă prezint că am ajuns. Atunci mi-a spus: «Am crezut că nu o să mai vii!» Dacă nu mă întorceam, o încurca. Dar eu i-am spus: Nu trage nimeni păcate în urma mea! Era băiat bun, dar la vreo șase luni l-au ras și pe el. Nu l-am mai văzut!”, mai povestește Ioan Tănasă.

 Lecție de liberalism. Respect!

 După revoluția din 1989, a încercat să se implice în viața politică. A bătut, firește, în poarta loberalilor. Acolo i s-a părut dubios că sediul PNL Vaslui în 1990 era într-un apartament, iar președinte de organizație un bucureștean. Experiența l-a învățat să identifice oamenii Securității și metodele lor, de care s-a lovit de multe ori în viață. De atunci și până acum, convingerile nu i s-au schimbat. Dar este dezamăgit de liberalii de astăzi, care au dat doctrina partidului pe nimic.

„La Revoluție, de la balcon, s-a strigat într-una: «Fără comuniști!». Apoi a fost bun Iliescu? A fost… Liberalii de astăzi? Care? Că sunt și de-ai lui Lenin… În Tăriceanu am avut un pic încredere, dar m-a dezamăgit. De ăștia (de la Vaslui – n.r.) ce să zic? Nu mai zic nimic… Sunt liberali?”, se întreabă el retoric.

La 87 de ani, moș Tănasă își pune toată speranța în generația tânără și este convins că lucrurile or să schimbe.

„Tata a fost bogat de la părinții lui și nu și-a sporit averea. Dar sunt alții care au făcut avere din nimic. Ce să mai înțelegi din lumea asta? Dar lucrurile or se regleze. Vine generația tânără. Eu nu mă grăbesc. Am timp. O să mă uit de la «etaj» și-o să văd schimbarea”, mai spune el.

 De muncă, se găsește

Ion Chiratcu

În Cozmești se poate trăi. O demonstrează Ion Chiratcu, fiu al satului care s-a retras la origini după ce a terminat cu serviciul la Vaslui. Împreună cu soția, fost tehnician agricol, s-a apucat de legumicultură. Pe o mână de teren a pus roșii, castraveți, ardei, gogoșari, varză (din răsaduri proprii), pe care mai apoi le-a vândut prin sat și la târgurile de primprejur. În câțiva ani, a reușit să își termine casa. Nu se face avere, dar se trăiește bine. În schimb…

„Dacă nu îți place, nu te apuca. Am lucrat suprafață mare, dar nu am avut mână de lucru bună. Omului care lucrează trebuie să îi placă ceea ce face. Altfel nu va lucra bine. Nu-și va da interesul. (…) Cu 50-60 de ari, poți să întreții o familie. Eu cu legumele mi-am făcut jumătate de casă. Nu există să nu ai piață de desfacere la legume. Dacă ai marfă bună, frumoasă, nu se poate să rămâi cu ea. Eu și aici, în sat vând foarte mult”, spune Ion Chiratcu.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=5ekAO-LoCe0&w=420&h=315]

Un alt exemplu că, într-o comună cu o slabă putere economică, cum e Cozmești, poți răzbi, e Gheorghiță Mahrodin. De când se știe a făcut agricultură. A fost șef al SMT-ului local, iar acum lucrează în arendă vreo 15 hectare. Are o gospodărie prosperă, dar…

Gheorghiță Mahrodin

„Eu nu-s mare fermier! Lucrez pământ în arendă. Și-apoi știți cum e agricultura, când se face, când nu… E loz în plic. Dar dacă nu muncim, ce să facem? Toată lumea pleacă în afară… Și acolo se muncește. Putem munci și aici!”, spune nea Gheorghiță.

Și are dreptate! Este de neînțeles cum stăpânii pământului Cozmeștilor pleacă slugi pe țarinile străinilor, uitând istoria luptelor care s-au dat pentru ogoarele pârlogite acum. Poate că, vorba lui moș Tănasă, generația tânără se va apleca mai mult asupra valorilor morale și va înțelege că, la Cozmești, simpla promovare a istoriei locale poate transforma lutul în aur.