Home / Social / Special pentru barladeni și vasluieni, interviu cu Florin Piersic – “Doresc să vin la Bârlad cu un recital intitulat «Florin Piersic, pur și simplu» ”

Special pentru barladeni și vasluieni, interviu cu Florin Piersic – “Doresc să vin la Bârlad cu un recital intitulat «Florin Piersic, pur și simplu» ”

Săptămâna trecută, s-a jucat la Bârlad piesa de teatru „Străini în noapte”, cu Florin Piersic și Medeea Marinescu. A fost o oportunitate să-l reîntâlnesc pe Florin Piersic și n-am putut rata ocazia de a-i solicita un interviu. Pentru că nu s-a simțit bine în acea zi, deși asta nu s-a văzut pe scenă, a fost de acord să realizăm interviul a doua zi, la hotel. Proprietarul hotelului nu a fost de acord însă, așa că ne-am întâlnit la teatru. A fost punctual. Am remarcat, pentru a nu știu câta oară, că dincolo de un actor mare, Florin Piersic este și un om special. Nu-i place să i se spună „maestre”, ci simplu, Florin. Mi-a fost cam greu să-i spun pe nume, pentru că am trecut printr-o perioadă lungă în care a trebuit să fiu foarte atentă să nu uit să rostesc funcțiile și profesiile celor pe care i-am intervievat ani de zile.  Îi mulțumesc lui Florin pentru că m-a ajutat să redescopăr normalitatea și decența, și mi-a dat posibilitatea de a vă oferi și dumneavoastră rândurile de mai jos.

“Nu mă mai pot duce la filmele românești, pentru că în toate apare <du-te-n mă-ta, pe mă-ta, sub mă-ta…>. Nu pot să accept așa ceva”.

 – Bine vă regăsesc, maestre! Vă mulțumesc că ați acceptat să oferiți un interviu cotidianului Est News!

– Cu multă plăcere! Am și o rugăminte: te rog să nu-mi spui „maestre”. Spune-mi simplu, Florin, sau domnule Piersic, deși nu-mi prea place… E mai potrivit Florin. Știi de ce nu vreau să mi se spună așa? E o poveste veche… Eram coleg cu Mitzura Arghezi, fiica marelui poet Tudor Arghezi, și tot timpul mă invita la vila de la Mărțișor, ca să mă întâlnesc cu tatăl său. Mă iubea enorm, spunea chiar că mă admiră ca actor. Mă văzuse în mai multe piese, precum „Oameni și șoareci”, „Din jale se întrupează Electra”, „Dulcea pasăre a tinereții”, și „Orfeu în infern”. Era periculos să joci în roluri dintr-astea, care erau interpretate foarte bine de actori americani în filme. Spectacolele au avut un succes nemaipomenit, eu nici nu știam că există filmele alea americane, pentru că nici nu se dădeau la noi. Să revenim la insistențele Mitzurei Arghezi. Am acceptat, în cele din urmă, să mă duc la ea acasă, și în clipa în care am intrat, pe alee venea Tudor Arghezi. Mititel cum era, deja alb la cap, i-am spus „Bună ziua, maestre!”. Știi ce mi-a răspuns? „Mie să nu-mi spui maestre, pentru că dacă sunt zece artiști la o masă și strigi <<Maestre!>>, toți vor întoarce capul.” Din clipa aceea, n-am mai fost de acord să mi se spună maestre, și nici eu să spun nimănui. Cu o singură excepție: lui Radu Beligan. El face parte dintr-o generație de actori din care, din păcate, nu mai e nimeni. Birlic, Giugaru, Calboreanu, Elvira Godeanu, și mulți alții, toți s-au dus… Nume senzaționale, pe care publicul de astăzi nu are posibilitatea să-i mai vadă. Cinematografia era modestă atunci, ca și filmele, de altfel.

– Dacă atunci era modestă, acum cum e?

– Eu unul nu mă mai pot duce la filmele românești, pentru că în toate apare „du-te-n mă-ta, pe mă-ta, sub mă-ta…”. Nu pot să accept așa ceva. Dacă ai ști câte scenarii am primit să joc, și din cauza înjurăturilor – cică așa trebuie, că așa e în viață – nu am acceptat… În viață, trebuie să nu cobori ștacheta. Ce ai făcut demult, rămâne făcut, e frumos, e bine, și e bine să rămâi așa.

– Timp de jumătate de an, nu ați mai dat nici un interviu și nici nu ați mai apărut la nicio televiziune. De ce?

– Am luat această hotărâre pentru că toate televiziunile, și mass-media în general, sunt interesate să facă rating cu știri de cancan. Am auzit în presă: „Piersic și-a vândut mașina și acum merge pe jos”. Arată niște scene din filmele în care am jucat și apoi imagini cu mașina mea. Într-adevăr, am vândut-o pentru că aveam două, și eu, Florin Piersic, nu am posibilitatea de a întreține decât una. În altă zi se comentau la TV alte tâmpenii. Eram în compania unei femei tinere, într-un magazin din Cluj – „Oare cine este femeia de lângă Piersic?”. Altă aberație a apărut în legătură cu prezența mea la Universitatea din Timișoara, care mi-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa în artă. Un oarecare ziarist m-a întrebat: „Țineți cu Clujul sau cu Timișoara?”. Altul: „Care este orașul cultural la care țineți?”, și titlul „Piersic a trădat Clujul”. Numai aberații și prostii. Scrie unul o știre de mare senzație despre mine, și apoi toți o preiau și o publică, iar eu devin fără să vreau antipatic. M-am supărat pe televiziuni pentru că se spunea tot timpul că vorbesc mult. M-am supărat pe idioțenia celor care mă chemau, că nu mergeam de capul meu, singur, și apoi comentau că vorbesc mult. Cum puteam să vorbesc la un interviu? Cu „da” și „nu” și să dau din cap? Sunt atâția oameni în țara asta, medici, politicieni, moderatori care vorbesc mult și nu-nțelegi nimic, bat apa în piuă. Am dorit să fac o pauză, și se pare că oamenilor le-am lipsit. Am acceptat să revin, și am dat un interviu, primul după șase luni, la Antena Stars, iar acesta este al doilea.

“Toți președinții, de Iliescu până la Băsescu, și acum Iohannis, nu s-au gândit o clipă la artiștii pensionari, la balerini, instrumentiști, cântăreți de operă, actori”

– Un actor care este o legendă a filmului românesc nu-și permite să întrețină două mașini. Pare un scenariu de film…

– Viața bate filmul… Noi, actorii ăștia, care am jucat în zeci de filme, nu avem acum, la bătrânețe, parte de un trai decent. Nu am fost și nu suntem apreciați de cei aflați la conducerea acestei țări. Toți președinții, de Iliescu până la Băsescu, și acum Iohannis, nu s-au gândit o clipă la artiștii pensionari, la balerini, instrumentiști, cântăreți de operă, actori, etc. Niciunul dintre ei nu a considerat că oamenii ăștia ar merita o pensie de bun simț, după o viață pe care și-au dedicat-o artei. Văd la televizor oameni pe care-i cunosc și care se scaldă în milioane de euro. Vi se pare normal ca maestrul Beligan, la 97 de ani, sau eu, la 79, să mergem prin țară ca să ne câștigăm existența? Nu se poate ca, la vârsta asta, să bați drumurile, hotelurile și sălile de spectacol, pe căldură, pe frig, pe ploaie… Ne place să jucăm, dar totuși, avem și noi problemele noastre, suntem bolnavi și obosiți. Am putea juca mai rar, dacă am avea niște pensii decente. Tamara Buciuceanu sau Draga Olteanu Matei n-ar merita, oare, și ele puțină recunoștință? Victor Rebengiuc ne-a îndrumat să mergem la Cotroceni și să protestăm, să facem un fel de grevă. Aici s-a ajuns? Știți cât câștigam la filmele românești pe care le-am făcut? Puțin, foarte puțin. Cât să ne acoperim mâncarea, pentru că erau cazuri, ca-n filmul „Pintea”, când trebuia să filmăm în zeci de locații.

– Și totuși, aceste filme reprezintă cu succes cinematografia românească, sunt un tezaur pentru poporul român…

– Da, cred, și văd că sunt des difuzate. Din păcate, nu există recunoștință. Marinuș Moraru, un mare actor și prieten de-al meu, mi-a spus plin de lehamite: „Nu mă mai interesează nimic. Nu mai vreau să apar nicăieri.”.

– Ați pomenit despre titlul de Doctor Honoris Causa, pe care vi l-a acordat Universitatea de Vest din Timișoara.

– Da, am fost onorat să primesc acest titlu pentru întreaga mea carieră artistică. Am fost atât de emoționat, încât nu am putut să vorbesc liber, a trebuit să-mi scriu. Înțelegi? Sa-mi scriu discursul. Eu sunt un om care poate vorbi liber, am verb. Dar nu am putut, de astă dată, văzându-mă în fața atâtor profesori universitari din țară. A fost tipărit și un album cu prilejul înmânării acestui titlu, despre care nu știam mai nimic până când l-am primit. Pe album este scrisă și o frază, care aparține maestrului Beligan. Știu că nu e bine să te lauzi, dar fraza pe care mi-a dedicat-o maestrul m-a făcut să-mi crească aripi. Beligan a spus așa: „Florin Piersic este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Dumnezeu poporului român.”

“M-am simțit măgulit să aflu că am fost mai bun în rol decât Alain Delon”

– Credeți că a exagerat? Sunteți cel mai popular actor din România și v-ați câștigat pe drept această popularitate, ca de altfel și respectul românilor.

– De fapt, sunt recunoscător publicului, pentru că știu că mă iubește.

– O dovadă că vă iubește sunt sălile pline la spectacolele în care jucați, mai ales la unele precum „Străini în noapte”, piesă care s-a jucat de patru ori și la Bârlad.

– Este adevărat, este o piesă scrisă bine de Eric Assous și regizată de Radu Beligan, cel care este pe viață președintele Institutului Internațional de Teatru, cu sediul la Paris. Rolul meu a fost jucat de Alain Delon la Paris, pe când debuta în teatru. Eu l-am admirat întotdeauna pe Delon ca actor de film. L-am iubit cel mai mult dintre toți actorii francezi. Are prezență, e degajat, e mereu pe fază, dă bine la gros plan, dar teatrul este… altceva. Prezent la București, la premiera spectacolului „Străini în noapte”, Eric Assous a spus că actorii români sunt minunați, că între ei și cei francezi este o diferență ca de la cer la pământ. M-am simțit măgulit să aflu că am fost mai bun în rol decât Delon, aflat la debut, ce-i drept. Am avut două partenere în cei opt ani, în piesă. Trei ani, am jucat alături de Emilia Popescu și de cinci ani joc alături de Medeea Marinescu.

– A fost un casting greu?

– Maestrul Beligan a avut câteva propuneri, dar m-a lăsat pe mine să aleg. Am optat pentru Medeea, pentru că este o fată talentată, și pe lângă calitatea ei de actriță, a contat și chimia dintre noi. Și suntem și rude, dacă vrei să știi. Eu le-am botezat pe cele două surori ale ei, Lucica și Vera, după numele surorii și mamei mele. Medeea, nu că ține pasul cu mine, este sclipitoare și puternică, așa cum ați văzut-o și dumneavoastră în spectacolul de la Bârlad.

“Pe vremuri, aveam o iubită, Gabriela Vlad, care a fost pentru puțin timp actriță la Teatrul <Victor Ion Popa>”

– Este adevărat că de Teatrul „Victor Ion Popa” vă leagă amintiri de neuitat, din tinerețe?

Florin Piersic si Gabriela Vlad, actrita de la Barlad cu care actorul Florin Piersic a trait o frumoasa poveste de iubire

Florin Piersic si Gabriela Vlad, actrita de la Barlad cu care actorul Florin Piersic a trait o frumoasa poveste de iubire

– Așa este. Pe vremuri veneam aici. Aveam o iubită, Gabriela Vlad, care a fost pentru puțin timp actriță la Teatrul „Victor Ion Popa”. Am iubit-o foarte mult. Am avut o relație de nouă ani, încă de pe timpul în care era studentă la Teatru. Am dorit să fie aproape de mine, în București, așa că am venit la directorul Petrican, Dumnezeu să-l ierte, și i-am spus că vreau s-o lase pe Gabriela să plece la București, unde avea un loc rezervat la Teatrul „Barbu Delavrancea”. Am amintiri frumoase despre Bârlad. Chiar am dormit într-o cabină, aici în teatru. Aș vrea, dacă se poate, să obțin o fotografie a Gabrielei, de pe vremea când era actriță la Bârlad, și un program al spectacolului „Bolnavul închipuit”, în care a jucat. I le voi trimite în Israel, unde locuiește împreună cu cei doi copii.

– Cum arată femeia ideală, potrivită pentru Florin Piersic?

– Bună, drăguță, harnică, să aibă grijă de mine, așa cum și eu am avut grijă de toate iubitele mele. Eu mi-am asumat relațiile în care am fost. Nu am fost genul de crai care-și consumă aventura într-o noapte. Eu nu am avut aventuri, ci iubiri. Cu două dintre ele m-am și căsătorit și am doi copii minunați – Daniel, care este fiul meu și al Anei Szeles, și Florinel, de care sunt tare mândru, fiul meu și al Tatianei Iekel. De Tatiana m-am îndrăgostit pe loc, după ce am văzut-o jucând excepțional într-o piesă cu care teatrul din Iași se afla în turneu la București. Nu pot să spun dacă mi-au plăcut blondele sau brunetele, ochii albaștri sau negri. Nu m-au interesat în mod special aceste lucruri. Nici eu nu cred că am fost prea frumos, nu mi se părea că arătam atât de bine. Eram, intr-adevăr, înalt, bine făcut, și zâmbeam, aveam toți dinții. De câte ori am fost întrebat cum ar trebui să arate femeia potrivită mie, am răspuns „ca mama”, așa cum era ea în tinerețe – drăguță, blândă și omenoasă. Mi-am amintit de ea recent, pe când mă aflam într-o biserică de lângă București. Am zărit lângă altar, undeva în stânga, o femeie bătrână, așa cum era mama, care citea dintr-o carte de rugăciuni. Am simțit că trebuie să merg la ea și să o mângâi. I-am dat 20 de lei, iar ea s-a uitat cu ochii mari la mine spunând: „Nu se poate, sunt o grămadă de bani!”. Mereu mă emoționez când văd femei bătrâne, pentru că mi-aduc aminte de mama. Am simțit că trebuie să fac ceva pentru ea, s-o ajut cumva. Am mers la un magazin și i-am cumpărat două plase cu alimente – pâine, brânză, lapte, chiar și cireșe – și i le-am dus acasă, pentru că aflasem că locuiește aproape de biserică împreună cu un copil cu handicap. Nu ați vrea să știți ce am găsit în casa ei! N-am văzut o casă mai frumos întreținută și mai curată. Mi-a spus că spală de mână, că rufa curată iese atunci când e spălată cu mâna. I-am dat alimentele, cred că nici nu știa cine sunt, și i-am spus că le dau de pomană pentru sufletul meu. Și câți oameni ca femeia asta sunt în România!

Declar acum, în premieră, că doresc să vin la Bârlad cu un recital intitulat „Florin Piersic, pur și simplu”

– Încotro credeți că se îndreaptă țara asta?

– Nu știu unde se îndreaptă, dar până acum s-a îndreptat cam rău… Nu știu cum să spun, că nu mă pricep, dar mi-ar plăcea să se petreacă o schimbare minunată, și să văd și eu oameni care trăiesc cât de cât onorabil, cărora să nu li se mai pară 20 de lei o mulțime de bani. Aici s-a ajuns, din păcate!

– Aveți o experiență artistică bogată, dar și una de viață. Unde credeți că greșesc cel mai mult oamenii?

– Uită să fie recunoscători. După părerea mea, recunoștința este cea mai mare calitate pe care o poate avea un om. Eu știu să mulțumesc celor din jur. Am fost și sunt recunoscător multor oameni, bărbați și femei, pe care i-am simțit alături și mi-au întins o mână de ajutor la nevoie. Mă simt legat de foarte multă lume, și mai ales de publicul meu. Simt că din 90 de oameni – vezi, nu spun 100 – 88 îmi zâmbesc, și asta e mare lucru.

– Oamenii care au amintiri frumoase într-un loc, revin cu plăcere din când în când…

– Voi reveni peste câteva luni, să mă reîntâlnesc cu publicul de aici și cu tine. Mi-a făcut plăcere să te revăd, și dacă aș fi fost cu 20 de ani mai tânăr, te-aș cam fi luat și de nevastă. Semeni foarte bine cu o fostă iubită de-a mea, Maria Magoș, pe vremea când am cunoscut-o. Era la fel de frumoasă ca și tine. Declar acum, în premieră, că doresc să vin la Bârlad cu un recital intitulat „Florin Piersic, pur și simplu”. Sala teatrului e intimă și se pretează. Voi cere permisiunea și lui Marcel Anghel pentru a ne oferi sala, și vom mediatiza recitalul din toamnă. Până ne vom revedea, doresc bârlădenilor exact ceea ce-și doresc ei. Știu, e cam greu… Sănătoși să fim! Ei, aici e șpilul… (A consemnat Mihaela NICULESCU)

About Simona Vasile

x

Check Also

Motociclist rănit grav într-un accident, pe E 581, în apropiere de Bârlad

Un tânăr de 30 de ...

270 de locuri de muncă vacante la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

În cadrul Bursei locurilor de ...

La Iana, un șofer băut a accidentat grav un pieton și mai beat

Un șofer cu o alcoolemie ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: