Google+
Home » Social » Birourile notariale, luate cu asalt de viitorii studenți

Birourile notariale, luate cu asalt de viitorii studenți

de Roxana NĂSTASĂ

Aglomerație mare la birourile notariale din județ. Zilele acestea au început înscrierile la facultate, iar absolvenții de clasa a XII-a vasluieni au luat cu asalt birourile de notari pentru a-și legaliza copiile după acte necesare la dosarul de înscriere. Așa se face că, în Vaslui la unele birouri notariale se stă la cozi interminabile, în timp ce la altele, nici măcar nu se mai primesc acte pentru legalizat pentru că au prea multe.

„Nu mai primim nimic. Avem prea multe. Mergeți la alt birou notarial”, a spus un notar din Vaslui când am cerut să legalizeze o copie.
„Am fost pe la vreo patru până am găsit aici unde se fac copiile pe loc. Trebuie însă să stau la rând, dar stau pentru că am nevoie. Mâine plec la Cluj să mă înscriu la facultate și n-am de ales”, ne-a declarat Andreea o viitoare studentă. Alții veniți de pe la țară, din comune îndepărtate, au stat la rând, iar când au ajuns să legalizeze au constatat că nu aveau actele originale.
„Nu am certificatul original și nu știu cum să fac. Nu știam că trebuie. Stau departe și pe microbuz nu poate trimite nimeni că la noi e e unu dimineața și unul seara. Trebuie să vin din nou mâine la Vaslui”, ne-a declarat o altă elevă care aflase că a stat la rând în zadar.
E bine de știut așadar că pentru legalizarea unei copii este necesar să vă prezentati la biroul notarial cu originalul actului al cărei copii se dorește a fi legalizată. Nu se pot face copii legalizate după alte copii legalizate, fotocopii simple, copii conforme cu originalul sau acte originale foarte deteriorate.

Comments

comments

de Roxana NĂSTASĂ Aglomerație mare la birourile notariale din județ. Zilele acestea au început înscrierile la facultate, iar absolvenții de clasa a XII-a vasluieni au luat cu asalt birourile de notari pentru a-și legaliza copiile după acte necesare la dosarul de înscriere. Așa se face că, în Vaslui la unele birouri notariale se stă la cozi interminabile, în timp ce la altele, nici măcar nu se mai primesc acte pentru legalizat pentru că au prea multe. „Nu mai primim nimic. Avem prea multe. Mergeți la alt birou notarial”, a spus un notar din Vaslui când am cerut să legalizeze o…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: