Google+
Home » Invatamant » Liceenii au cuvântul. Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad

Liceenii au cuvântul. Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bârlad

Că sunt timizi sau îndrăzneți, temerari sau ezitanți, impetuoși sau calmi, dezlănțuiți sau reținuți – liceenii sunt voci demne de ascultat cu atenție. Dacă am avea puterea să renunțăm la aroganța adultului care “știe totul” și i-am urmări cu seriozitate, bogăția lor sufletească, nealterată încă de griji cotidiene, poate fi, chiar și pentru noi, “atotștiutorii”, sursă de inspirație și de învățăminte.

Adolescenții au lucruri de spus. Mai importante decât bazaconiile pe care mulți adulți le îndrugă fără noimă oriunde au acces: pe stadion, la televizor, pe internet, pe stradă sau între proprii pereți.

Ziarul Est News continuă să-i invite să ia cuvântul. O dată pe săptămână, fiecare liceu are la dispoziție, prin rotație, câte o pagină în care elevii își pot face cunoscute părerile, trăirile, dorințele, sfaturile, nemulțumirile, ideile, creațiile. Sunt liberi să-și exprime orice gând care poate construi sau schimba în bine tot ce pune în pericol bunul-simț, buna-cuviință, spiritul civic, echilibrul.

Liceenii au cuvântul. Astăzi Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad.

Viața – absolutul, superlativul

Când spunem “viață”, la ce ne gândim, de fapt? Probabil la absolut, căci viața înseamnă totul; la milioane de sentimente trăite sau înfăptuite, dar care nu au putut lua naștere niciodată deoarece nu au avut ocazia de a o face; la un termen aproape vag și foarte greu de descifrat; la o mulțime de memorii și vise îngropate în veșnicie, pe care nimeni nu le va mai putea trăi sau reaminti vreodată, sau doar un simplu și, totodată, plurivalent și nesemnificativ cuvânt?

Cu toții cunoaștem acele persoane foarte dragi nouă, care ne ajută mereu, acele persoane care ne concept, ne nasc, în mod teoretic, și anume părinții. Ei sunt stâlpii noștri de susținere încă de când ne naștem și întru eternitate. Pe ei ne supărăm prima oară și tot pe ei îi iubim prima oară, indiferent de situatie.

Făcând o scurtă analogie, viața este în strânse relații cu destinul. Eu unul cred în destin, cred că aș putea fi milionar, că aș putea avea averi cu care aș avea posibilitatea de a hrăni mii de suflete, că aș putea locui în cele mai frumoase locuri, dar la ce folos, dacă n-aș fi fericit?

De asemenea, conștientizez că m-aș putea trezi într-o dimineață, neștiind unde mă aflu – la marginea unei străzi, probabil – cerșind de mâncare, alături de ceilalți nevoiași cărora destinul li s-a împotrivit. Poți fi strivit de o mașină, lovit de un fulger, poți face infarct sau hipotermie, iar viața s-ar sfârși fără ca tu să-ti dai seama, fără să ai posibilitatea de a-i vedea pe cei dragi măcar pentru ultima oară, fără să spui “rămas-bun” persoanei pe care ai iubit-o zeci de ani de zile, fără să poți mărturisi realele sentimente pe care le-ai avut față de ceilalți, dar pe care le-ai ținut mereu ascunse sub un voal, pentru a nu fi aflată persoana ta, ca mai apoi să devină subiect de discuție…

morozii-stefan-cristianÎn viziunea multora, viața este absolută deoarece nici măcar atunci când ajungi în rai, unde ar trebui să fie locul oamenilor, unde se află izvorul răspunsurilor tuturor întrebărilor la care nu s-a găsit explicație pe pământ, este probabil să nu găsim răspunsul la întrebările “care a fost destinul meu?“, “eu de ce am fost sărac, iar prietenul meu bogat?”, ”de ce m-am născut, și ca să îndeplinesc ce?”.

Ei bine, aceste întrebări sunt, oarecum, greu de descifrat, dar, de obicei, un copil vine pe lume ca urmare a dorinței și pasiunii pe care părinții le dobândesc unul pentru celalalt. Un copil nu reflectă povara cu care ai fost încredințat, ci armonia, dorința de perpetuare, dragostea pe care o ai față de persoana iubită și dorința de a împărtași sentimente, amintiri și vise.

Viitorul, la rândul lui, face parte din destin. Cine cunoaște viitorul, în afară de oracolele antichității? Există mulți care pretind că l-ar cunoaște; și dacă l-ar cunoaște, am putea să-l schimbăm? Desigur, bănuiesc că am putea încerca măcar să facem altceva, să schimbăm și să încercăm alte lucruri pentru a avea efect, sau doar lăsăm la voia sorții, pentru că așa sunt oamenii, întâmplători.

Visele reprezintă o “mână ajutătoare” a viitorului. Recunosc, am avut vise foarte fericite, iar mai apoi s-a întâmplat exact așa cum visasem. Nouă, oamenilor, ne este arătat ori binele, ori răul în vis. Unii tind să alunece spre partea greșită, alții chiar o fac. Cred în Satana, de ce n-aț face-o? Este imposibil ca oamenii să fie singura specie care dobândește rațiunea aici, în universul acesta nemarginit. Cum ar putea fi posibil ca noi să fim “conduși” de o singură divinitate? Imposibil! Dacă n-am crede în Satana, dacă nu am fi conștienți de prezența acestuia, probabil am fi în rai, ascultând învățăturile și predicile lui Dumnezeu.

În mod involuntar, am dezvoltat o teorie în legătura cu visele. Mă gândeam că eu sunt un vis, că toți suntem doar niște vise, că tot ce avem s-ar spulbera într-o mare de neștiință, că toate sentimentele pe care le-am trăit n-ar fi cântărit nici măcar cât un fir de praf, că ne-am întâlnit cu toții din întâmplare, fiecare fiind câte un vis în mintea altui om pe care nu l-am cunoscut vreodata…

Ciclul vieții reprezintă un million de obstacole pe care unii le sar, iar alții trebuie să cadă de câteva ori ca să poată reuși. Pentru că așa suntem noi, oamenii. Fiecare dintre noi a aparținut primei sau celei de-a doua categorii. Nu toți oamenii sunt la fel de înstăriți precum sunt alții…

Continuă să lupți ca să ajungi unde vrei. Înțeleg absolut orice, nu a fost vina noastră că am fost născuți, doar că nu trebuie să fim invidioși, ci doar recunoscători că suntem unde ne aflăm acum. Viața merge mai departe, iar timpul nu te așteaptă! Grăbește-te! Învață, citește, vorbește, simte, iubește, triește-ți viața căci îți aparține și nu o irosi, nu ți-o vinde pentru minciuni, nu te sinucide ! Ai primit cel mai frumos cadou care poate fi dăruit, ai primit viața.

Ne naștem, învățăm să mergem, creștem și vrem joacă, devenim adolescenți și trebuie să învățăm, însă dorințele se schimbă … Ne dorim dragoste și iubire, dar nu din partea parinților… Așa sunt majoritatea adolescenților, uită de parinți în acea perioadă și nu le mai oferă importanță. Devenim adulți și trebuie să cărăm tot greul pe umeri și ne întrebăm: “Unde e copilăria mea?”, “Am fost și eu copil?“. Ei bine, da. Ai fost, însă ai dat importanță lucrurilor fără valoare, iar lucrurile care valorau cel mai mult, verigile vieții tale au fost aruncate într-un raft, lăsate în prăfuiala timpului.

Sper că tu, când te vei naște, să găsești ceea ce tocmai am scris, să iți pese la fel de mult cum mi-a păsat și mie, să încerci să schimbi ceea ce e greșit, sper să nu fii avar și orgolios ca și ceilalți. Și eu îmbătrânesc, la fel ca toți oamenii, timpul nu ne așteaptă, dar asta nu mă va opri din a-mi trăi viața. De ce mi-aș dori să las timpul să treacă atunci când știu că-mi pot face amintiri frumoase pentru totdeauna? (Cristian Stefan MOROZII, clasa a XI-a Filologie 2)

Comments

comments

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: