Google+
Home » Invatamant » Polițiștii vasluieni sunt ”M.A.I. aproape de tine!

Polițiștii vasluieni sunt ”M.A.I. aproape de tine!

Sub titlul „M.A.I. APROAPE DE TINE”, polițiștii desfășoară până în decembrie 2016 o campanie de informare la nivelul județului Vaslui.

Prin acestă campanie, care a început în martie anul acesta, se urmărește creșterea gradului de informare a cetățenilor prin colaborarea dintre structurile  specializate ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și societatea civilă. O astfel de activitate a avut loc ieri la Liceul „Ștefan Procopiu” din municipiul Vaslui, unde elevii  și cadrele didactice au discutat cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Vaslui și Inspectoratul  pentru   Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt”  Vaslui.

”Elevilor le-au fost prezentate aspecte de interes privind prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor, răspunderea contravențională și penală în cazul minorilor, pedepsele prevăzute de lege pentru  principalele infracțiuni comise de către minori, cauzele și condițiile favorizatoare comiterii de infracțiuni de către aceștia. În final, polițiștii au adresat recomandări minorilor, pe care considerăm că este bine să le cunoască de altfel, fiecare adolescentă să evite disputele verbale și implicarea în conflicte; să evite compania persoanelor alcoolice; să evite persoanele care manifestă intenții agresive; să nu dea “apă la moară” violențelor de orice fel; să nu încurajeze violența și să nu adreseze injurii; acestea sunt cauze care duc la declanșarea  conflictelor; să nu amenințe, să nu jignească și să nu manifeste superioritatea, ambiția sau disprețul; să nu răspundă provocărilor!”, se precizează într-un comunicat remis redacției noastre de către Biroul de presă al IPJ Vaslui. (Emi IONASCU)

Comments

comments

About Simona Vasile