Google+
Home » Technology » Adevăratul creator al Bitcoin și-a dezvăluit identitatea

Adevăratul creator al Bitcoin și-a dezvăluit identitatea

Omul de afaceri australian Craig Wright a recunoscut public că el este creatorul Bitcoin, punând astfel capăt unei lungi speculații despre cine a stat la baza acestui sistem de plată digital, informează BBC. 

Craig Wright a furnizat dovezi tehnice că el este creatorul Bitcoin folosind monede care i-ar fi aparținut presupusului creator Bitcoin, Satoshi Nakamoto. Membrii marcanți ai comunității Bitcoin și ai echipei sale de dezvoltare au confirmat de asemenea spusele lui Wright.

La întâlnirea cu BBC, Craig Wright a semnat mesaje folosindu-se de chei criptografice create în primele zile ale dezvoltării sistemului digital de plată. Aceste chei sunt legate de blocuri de Bitcoins cunoscute ca fiind create de către Satoshi Nakamoto.

“Acestea sunt blocuri folosite pentru a trimite 10 Bitcoins către Hal Finney în ianuarie 2009, fiind prima tranzacție Bitcoin”, a declarat Wright în timpul demonstrației sale.

Hal Finney este unul dintre inginerii care au ajutat la transformarea ideilor australianului în protocol Bitcoin.

“Am fost principalul dezvoltator al acestui sistem, dar oamenii m-au ajutat”, a spus el, scrie BBC.

Jon Matonis, economist și unul dintre fondatorii fundației Bitcoin, s-a declarat convins de afirmațiile omului de afaceri australian, despre care spune că este cu siguranță cel care se pretinde a fi.

“În timpul sesiunilor doveditoare de la Londra am avut ocazia de a examina datele relavante pe baza a trei linii distincte, criptografice, sociale și tehnice. Sunt convins că Craig Wright satisface toate aceste categorii”, a spus Matonis.

Pentru a procesa tranzacții cu Bitcoin, numită adesea și monedă digitală, este nevoie de o procedură numită “exploatare”, care implică rezolvarea unei probleme dificile de matematică, cu o soluție de 64 de cifre. Pentru fiecare problemă rezolvată, un bloc de Bitcoins este procesat. Aceștia pot fi salvați într-un “fișier portofel”și pot fi folosiți o singură dată, doar de către cel care îi deține.

Sursa: mediafax.ro

Comments

comments

About Dan Dobrovolschi

Dan Dobrovolschi , SEO specialist – Est News , IT section

%d blogeri au apreciat: