Google+
Home » Justitie » Prefectul Olteanu vrea să înființeze un grup de acțiune și intervenție anti-drog!

Prefectul Olteanu vrea să înființeze un grup de acțiune și intervenție anti-drog!

de Răzvan CĂLIN

Ieri, prefectul de Vaslui – Daniel Olteanu – a avut o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanții tuturor instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea consumului de droguri și substanțe etnobotanice. În urma ședinței s-a stabilit ca toate instituțiile să-și intensifice eforturile pentru combaterea acestui flagel, Instituția Prefectului intenționând chiar să solicite înăsprirea legislației care pedepsește traficul și consumul de droguri și etnobotanice.

Campania de presă inițiată și derulată de cotidianul Est News împotriva traficului și consumului de etnobotanice continuă să suscite atenția opiniei publice și, ce-i mai important, a provocat o luare de poziție fermă din partea Instituției Prefectului de Vaslui. La rândul său, prefectul Daniel Olteanu, a sunat goarna și a chemat la ordin toate instituțiile abilitate, cărora le-a cerut să facă ceva concret pentru ca acest flagel să fie diminuat și stopat.

Nu mai devreme de marți, 17 mai, prefectul de Vaslui a convocat o nouă ședință pe această temă, la care au luat parte reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, Poliția Municipiului Vaslui, Poliția Municipiului Bârlad, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui, de la Direcția de Sănătate Publică a Județului Vaslui și de la Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Vaslui.

Principalul scop al acestei întrevederi l-a constituit cunoașterea situației reale și stabilirea modului de acțiune pentru prevenirea și combaterea continuă și durabilă a fenomenului în întreg județul Vaslui, dar mai ales în Bârlad, municipiu în care a fost semnalată, de la începutul anului și până în prezent, o recrudescență a cazurilor de trafic și consum de substanțe etnobotanice.

”Prefectul Daniel Olteanu a subliniat că problema consumului și a traficului de substanțe etnobotanice constituie o prioritate pe agenda sa de lucru și că «este necesară o strategie comună și integrată, care să cuprindă propuneri clare și eficiente din partea tuturor instituțiilor implicate ȋn prevenirea și combaterea fenomenului semnalat ȋn județul Vaslui». Totodată, prefectul a menționat că se vor face toate demersurile legale pentru a combate consumul și traficul de substanțe etnobotanice, inclusiv prin propuneri de modificare și completare a legislației în vigoare – acolo unde este cazul – ȋn vederea ȋnăspririi pedepselor pentru cei care produc și comercializează substanțe cu efecte psihoactive”, se menționează într-un comunicat de presă emis de Cancelaria Prefectului de Vaslui.

Interesant este că și structurile statului abilitate să acționeze pe această latură a traficului și consumului de stupefiante au recunoscut la ședința de ieri de la Prefectura Vaslui că fenomenul cunoaște, în ultima perioadă, un trend ascendent la nivelul județului nostru. Situație pe care reporterii Est News au semnalat-o din timp și care a și stat la baza campaniei de presă pe care cotidianul nostru a declanșat-o de ceva timp.

”Prezent la ȋntȃlnirea de lucru, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, comisar – șef Doru Lascu, a precizat că, ȋn prezent, conform unui nomenclator elaborat la nivelul Uniunii Europene, există peste 8.700 de substanțe cu proprietăți psihoactive și că, ȋncepȃnd cu anul 2011, se constată o creștere semnificativă a numărului de dosare instrumentate pentru trafic de substanțe interzise la Vaslui, precum și o creștere a numărului de consumatori stradali de etnobotanice” se mai spune în comunicatul emis de Instituția Prefectului de Vaslui.

În urma ședinței de ieri s-a decis ca toți cei implicați în campania antidrog să realizeze o bază de date comună care să conțină, printre altele, o hartă a locurilor din județul Vaslui unde se petrec acte de natură să afecteze ordinea și liniștea publică ”unde există un potențial risc consum al substanțelor ilegale; intensificarea acțiunilor stradale în aceste locuri prin cooperarea polițiilor municipale și orășenești, a polițiilor locale aflate în subordinea primăriilor și a structurilor locale ale Jandarmeriei”.

De asemenea, toate instituțiile implicate urmează să efectueze analize proprii, conform competențelor ce le revin prin acte normative, să elaboreze și să ȋnainteze Instituției Prefectului Vaslui propuneri ȋn vederea realizării unui plan coerent de acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și substanțe etnobotanice.

Mai mult, conform aceluiași comunicat emis de Cancelaria Prefectului, se intenționează crearea unui organism care să reunească toate instituțiile abilitate să intervină în combaterea acestui fenomen: ”În urma ȋntȃlnirii de lucru, a rezultat necesitatea și utilitatea ȋnființării unui grup de acțiune și intervenție anti-drog, al cărui principal obiectiv este dezvoltarea și implementarea unui mecanism de cooperare ȋntre instituțiile cu rol ȋn prevenirea și combaterea fenomenului de trafic și consum de droguri și substanțe etnobotanice”.

Până acum, cel puțin pe hârtie, acest plan de acțiune arată bine. Însă, rămâne de văzut cât de bine va fi pus în practică și ce eficacitate va avea. Căci, după cum am mai scris în repetate rânduri în paginile cotidianului nostru, traficul și consumul de etnobotanice a atins cote alarmante mai ales la nivelul Bârladului, deși este un fenomen aflat într-o continuă expansiune în întreg județul Vaslui. Ambulanțierii și medicii de la serviciile de urgență ale spitalelor locale au ajuns să se confrunte extrem de des cu cazuri de adolescenți și tineri năuciți și cu mințile tulburi din cauza consumului de etnobotanice. Numai la Bârlad sunt înregistrate săptămânal cel puțin două – trei cazuri de acest gen. Ca să nu mai vorbim că în cursul anului trecut, o adolescentă de numai 17 ani și un tânăr de 23 ani s-au sinucis aruncându-se de pe un bloc din centrul Bârladului, gesturile lor extreme fiind puse pe seama consumului de etnobotanice. La nivelul Bârladului, dealer-ii de ”legale” (cum li se mai spune acestor droguri) își dezvoltă liniștiți afacerile extrem de bănoase, în timp ce autoritățile dau senzația că sunt depășite de situație, sau pur și simplu, o tratează la capitolul ”diverse”!

Comments

comments

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: