Home » Administratie » Noul prefect, ”lansat la apă”, pe repede înainte, de o secretară de stat a MAI

Noul prefect, ”lansat la apă”, pe repede înainte, de o secretară de stat a MAI

Noul prefect a județului, Isabel Bogdan, a fost instalat pe funcție, în prezența a zeci de colaboratori și foști colegi de partid, într-o ceremonie foarte scurtă, la fel cum a fost și mesajul celui care se va ocupa în perioada următoare de destinul județului și, mai ales, de organizarea alegerilor.

Lume multă, ca de obicei, la ceremonia de investitură a noului prefect de Vaslui. La două săptămâni de așteptare, cu CV-ul pe masa premierului alături de altele multe, Isabel Bogdan a fost instalat oficial pe funcție de către o doamnă din Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Irina Alexe. După citirea ordinului lui Cioloș și depunerea jurământului, proaspătul reprezentant al Guvernului și-a exprimat, în cuvinte puține, dar concise, gândurile cu care va porni în noua activitate. ”Cel mai important pentru mine și pentru dumneavoastră este să respectăm cetățeanul. Mulțumesc tuturor – doamnei ministru, domnilor din serviciile deconcentrate, presei, colegilor de la Casa Județean de Pensii și celor din Prefectură – și să-i asigur vor avea în mine un prieten, un colaborator”, a declarat Isabel Bogdan.

Instalarea noului prefect a fost, așa cum se întâmplă la astfel de evenimente, și momentul de băgare în seamă a unor indivizi, precum președintele IMM-urilor din județ, Ovidiu Copacinschi, și președintele Consiliului Județean al Pensionarilor, Ioan Stamate. Aceștia au cerut sprijinirea întreprinzătorilor din județ, pe de o parte, și cea a pensionarilor, pe de altă parte.

Întreaga ceremonie s-a încheiat cu tradiționala cupă de șampanie, oferită de Bogdan Isabel celor care i-au onorat invitația de a veni la instalarea sa. Din acest punct de vedere, cei mai pierduți au fost pesediștii, care au răspuns în număr foarte mic ”prezent” la eveniment. De altfel, niciun șef de la Consiliul Județean nu a dat curs invitației noului prefect de Vaslui. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor