Home / Administratie / Ridicați-vă cărțile de muncă! Mii de vasluieni nu și-au ridicat nici acum singurul document prin care pot dovedi că au muncit!

Ridicați-vă cărțile de muncă! Mii de vasluieni nu și-au ridicat nici acum singurul document prin care pot dovedi că au muncit!

Sute de bârlădeni nu și-au ridicat nici până acum carnetele de muncă aflate încă în custodia Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui (ITM), Punctul de Lucru Bârlad. În lipsa acestor documente, 2.200 de bârlădeni și locuitori ai comunelor limitrofe nu vor avea cum să-și dovedească vechimea în muncă în vederea întocmirii dosarului de pensionare.

Unii sunt de părere că aceste acte sunt mai în siguranță la ITM, alții cred că documentele se află la Casa de Pensii, în timp ce o altă parte din titulari habar nu are că trebuie să le ridice de carnete-de-munca-itmundeva. Există și foști angajați care cred că toate datele lor privind vechimea sunt înregistrate pe suport electronic. Greșit!

„Evidența electronică a angajaților s-a făcut începând cu ianuarie 2011, iar toată vechimea consemnată până la acea dată este trecută doar pe carnetul de muncă. Dovedirea vechimii în muncă se face doar pe baza acestor carnete de muncă. Mulți cred că în evidența ITM se află vechimea totală a foștilor salariați. Nu este așa, de aceea, este foarte important ca cei care nu și-au ridicat până acum carnetele, să se adreseze ITM pentru a intra în posesia lor”, ne-a declarat Gabriela Boghiu, inspector de muncă în cadrul ITM Bârlad.

Carnetele de muncă sunt predate, de regulă, titularului. În cazul în care titularul este decedat, acestea sunt predate urmașilor de drept, care se adresează ITM doar atunci când au nevoie de aceste documente pentru întocmirea dosarului pentru pensia de urmaș. Reprezentanții ITM recomandă celor care, din varii motive, încetează activitatea într-un anumit loc de muncă, să solicite angajatorului adeverința privind vechimea în muncă, în care este trecută perioada în care a lucrat și funcția. Această adeverință îl scutește de eventuale probleme în momentul calculării pensiei, aceasta dovedind stagiul de cotizare, în funcție de care se calculează pensia. Codul Muncii obligă angajatorul să elibereze doar la cerere această adeverință, în termen de 15 zile de la data solicitării. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Un bărbat a murit în apropiere de Mănăstirea Bujoreni după ce a fost înțepat de viespi

Un bărbat de 41 de ...

Două persoane care erau date dispărute au fost găsite de polițiștii vasluieni

Doi bărbați în vârstă de ...

Tânără de 15 ani din Zăpodeni dispărută de la domiciliu

Pe 7 octombrie, Valentina – ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: