Google+
Home » Social » Un taximetrist model: a găsit un portofel cu bani și l-a predat poliției!

Un taximetrist model: a găsit un portofel cu bani și l-a predat poliției!

de Răzvan CĂLIN

Toni Panainte (31 de ani), un tânăr taximetrist din Bârlad, a fost protagonistul unei întâmplări care acum, în prag de sărbători, ne face să credem și mai mult în bunătatea și cinstea celor de lângă noi. Tânărul lucrează la o firmă de taximetrie din localitate și sîmbătă, 17 decembrie, era la muncă ca și în alte dăți. În cursul după-amiezei, undeva în jurul orei 16, a preluat o comandă de pe strada Islaz, situată în cartierul Deal.

”Erau un domn și o doamnă, amîndoi ceva mai în vârstă, cred că în jur la 60 de ani să fi avut. I-am dus în Gara Bârlad, așa cum mi-au cerut dumnealor. I-am lăsat la destinație și apoi am plecat către stație. Ceva mai târziu, am observat căzut, în mașină, un portofel. După model, cred că era portofel de damă”, ne-a povestit Panainte.

Taximetristul a realizat imediat că este foarte posibil ca portofelul să aparțină celor doi bătrâni pe care îi preluase de pe strada Islaz și îi dusese la gară. Realizând că trenul în care se suiseră cei doi plecase deja din stația CFR, tânărul a mers direct la sediul Poliției Bârlad.

”Prima dată, am deschis portofelul (era dintr-ăsta cu fermoar) pentru a vedea dacă nu e vreun act de identitate. Că nu le cunosc pe cele două persoane care le-am luat de pe strada Islaz, nu știu cum le spune. Dar, din păcate, nu era nici un document de identitate. Nici nu am scotocit prea mult prin portofel pentru că am văzut că avea și bani în el și m-am gândit că e mai bine să-l duc la poliție”, a mai spus taximetristul.

Așa că a mers glonț la Poliția Bârlad și a predat portofelul găsit polițiștilor, dând în același timp și o declarație în care a povestit în amănunt cum și în ce fel a găsit obiectul cu pricina. La o cercetare mai amănunțită, oamenii legii au stabilit că în portofel se afla suma de 327 de lei. Totodată, a mai fost găsită și o chitanță de la o firmă ce oferă servicii prin cablu televiziune și Internet, lucru care i-a ajutat să identifice proprietarul portofelului.

Taximetristul samaritean a mărturisit jurnaliștilor de la Est News că nu i-a trecut prin cap nici un moment să-și însușească banii și să arunce portofelul în primul container de gunoi ce-i ieșea în cale: ”Nu am putut și nici nu pot să fac așa ceva. Nu că nu aș avea nevoie de bani, dar eu dorm mai bine așa. Apoi, am doi copii și eu, am o familie, și mi-e teamă să fac un asemenea păcat, că mă bate Dumnezeu! Nu mă pot bucura de răul altuia și nu pot să iau bunul altuia. Nu e mai bine așa, cum am făcut eu? Sunt liniștit și cu inima împăcată!”.

Într-adevăr, ținând cont de timpurile pe care le trăim, fapta tânărului bârlădean poate fi socotită un exemplu de spirit civic, bun simț și onestitate!

Comments

comments

About Tehno Redactor